Crește populația de zimbri

Crește populația de zimbri din țară. WWF România și WWF-România şi Rewilding Europe au introdus în în Munţii Ţarcu şi în Munţii Poiana Ruscă mai mulți zimbri, care au patru noi viței. Micuții zimbri au între două și opt săptămâni, iar starea lor de sănătate este bună.

“Anul acesta, în zona de implementare a proiectului, a inițiativei de reintroducere a zimbrului în zona de sălbăticie în sudul Carpaților, s-au născut patru pui, trei în Armeniș în Munții Țarcu și unul în Munții Poiana Ruscăi, în Densuș. Cei trei pui din Armeniș s-au născut în libertate, într-un grup de zimbri aflați de doi ani în libertate, iar puiul din zona Densuș s-a născut în țarcul de aclimatizare”, spune managerul de proiect în cadrul WWF-România.

Vițelul din Munții Poiana Ruscă a fost fătat în luna mai în țarcul de aclimatizare, la scurt timp după cele două transporturi de zimbri efectuate în premieră în această zonă, care a fost „deschisă” pentru reintroduceri anul acesta, după doi ani de eforturi administrative pentru autorizare. Vițelul este de gen feminin și este într-o stare de sănătate bună; mama acestuia este un exemplar din Germania, din rezervația Donaumoos. Ei au fost surprinși pentru prima dată pe camerele-capcană montate de rangerii WWF/Rewilding în țarcul de aclimatizare, iar după deschiderea porților înspre țarcul de resălbăticire (ultimul folosit în procesul de aclimatizare a zimbrilor înainte de eliberarea lor în sălbăticie) aceștia au fost surprinși din nou, de mai multe ori, în patrulele rangerilor.

“În ce privește vițeii din Munții Țarcu, aceștia au o vârstă cuprinsă între două și 8 săptămâni și sunt într-o stare de sănătate bună. Toți au fost fătați în grupul femelei Mildred, un exemplar ce provine din Rezervația Avesta (Suedia) și care a fost transportat în Munții Țarcu în anul 2014, primul din această inițiativă; Mildred este, de altfel, una dintre mame. Prezența vițeilor a fost mai întâi identificată prin intermediul urmelor de copită lăsate de aceștia în teren; ulterior, rangerii de zimbri i-au și găsit. În același grup sunt prezenți și 2 zimbri născuți anul trecut”, mai arată cei de la WWF România.

Reintroducerea zimbrilor în Munţii  Poiana Ruscă şi Munţii Ţarcu din Banat se realizează prin Programul LIFE, sprijinit financiar de Uniunea Europeană, în perioada 2016-2021.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *