Crește numărul de noi cazuri de coronavirus în județ
Crește alarmant numărul de noi cazuri de coronavirus. În județul Hunedoara opt localități sunt deja în scenariul roșu. în localitățile Vălișoara, Toplița, Brănișca, Pui, Șoimuș, Băița, Peștișu Mic și Călan incidența cazurilor active a depășit 3 la mia de locuitori.
În scenariul galben sunt localitățile Certeju de Sus, Crișcior, Deva, Baru, Orăștioara de Sus, Burjuc, Vețel, Beriu, Baia de Criș, Vața de Jos și Orăștie. De asemenea, în 21 de localități hunedorene nu este înregistrat niciun caz de COVID-19.
Potrivit celor mai recente statistici ale Direcției de Sănătate Hunedoara, în ultimele 14 zile, în județul Hunedoara s-au înregistrat 763 de noi cazuri de infectare cu COVID-19.
Monika BACIU