Numărul persoanelor internate în secţii cu COVID-19 a crescut
Sub 4.000 de cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, anunţă joi Ministerul Sănătăţii.
„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.993 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 216 mai multe faţă de ziua anterioară. 802 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis ministerul.
Cele mai multe cazuri sunt în Bucureşti, 1.053, urmat de Cluj – 268 şi de Constanţa – 247..
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 144 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.547 cu 105 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 99 persoane, cu 12 mai multe faţă de ziua anterioară. Dintre cei 99 pacienţi internaţi la ATI, 74 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 237 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 39 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.802 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 13.07.2022 (10:00) – 14.07.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani.
Pacienta prezenta comorbidităţi şi era nevaccinată.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.108 teste RT-PCR ( 2.379 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.729 la cerere) şi 14.632 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.240.845 teste RT-PCR şi 10.453.729 teste rapide antigenice.
news.ro