Transportatorii cer demisia ministrului Transporturilor şi vor să organizeze proteste la nivel naţional începând cu 25 septembrie

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat joi că mai multe patronate, sindicate şi federaţii din transportul rutier îşi exprimă public dezaprobarea faţă de un subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor, cer demisia ministrului Transpoturilor Lucian Şova şi anunţă proteste la nivel naţional începând cu 25 septembrie.

Nemulţumirile transportatorilor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor.

”Considerăm inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011 în acest moment şi solicităm urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuţii privind modificarea OMT 980/2011, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane atât interjudeţean, cât şi judeţean. O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit”, se arată în comunicat.

Transportatorii consideră că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză.

”Considerăm că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport cu aproape 2,6%”, se arată în comunicat.

COTAR a anunţat că patronatele, federaţiile şi sindicatele din transporturi vor ieşi în stradă, în semn de protest, în faţa Ministerului Transporturilor, in cazul aprobării cererii de protest, în perioada 25, 26, 27 septembrie, între orele 09:00-17:00.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *