Costeşti 2019: cea mai faină tabără

„Ce leagă Costeşti… Nu desface nimeni!!!” Munţii dacilor răsună de glasul tinerilor care îşi strigă bucuria.Tocmai s-a terminat „Ziua Olimpiadei Antice”. Împărţiri în patru echipe – daci, romani, celţi şi greci – s-au înfruntat pe platoul de la Costeşti. Se ştie deja clasamentul, dar toţi sunt învingători. Dacă vezi atmosfera din tabără, înţelegi de ce sunt toţi un suflet.

De o săptămână, 55 de liceeni trăiesc momente de neuitat în „Tabără naţională de fotografie, cultură, tradiţii şi civilizaţie dacică şi romană”. La un pas de cetăţile UNESCO, tinerii au zile pline cu totul felul de activităţi: învaţă o mulţime de lucruri, dar atmosfera şi prieteniile care se leagă între ei sunt de nepreţuit. Parcă se ştiu de ani întregi.

„Este o experienţă extraordinară! E ceva nemaipomenit să vii pe tărâmul strămoşilor, să vezi pe unde au umblat şi să asculţi toate acele poveşti, mai ales cele spuse de „singurul dac în viaţă” – Nunu, domnul Brilinsky. Este minunat aici”, spune Miruna Alexandra Sabău, care visează deja la momentul când îşi va cumpăra o casă în Munţii Orăştiei. „Eu sunt aici pentru a doua oară, dar am aşteptat un an întreg să mă întorc aici. Mă bucur că am cunoscut alţi participanţi şi că suntem o echipă foarte unită.

Atmosfera e frumoasă şi cumva spiritualitatea asta a locului ne uneşte pe toţi. E o zonă specială”, spune Lucian Coman. Una dintre fete este chiar din Costeşti: „La început, a fost ciudat să vin în tabără, în satul meu, dar când eşti aici, lângă tinerii ăştia, vezi locurile altfel. Sunt căpitan de echipă la „greci”, am învăţat cum se coordonează oamenii, cum să mă impun, să-i fac pe fiecare să-şi exploateze la maxim abilităţile”.

Mai presus de mişcare şi voie bună, tinerii leagă prietenii, învaţă să lucreze în echipă şi să se coordoneze între ei. Sunt dornici să înveţe lucruri noi.

Aşa că organizatorii le-au pregătit nişte activităţi care nu sunt prevăzute în programa şcolară.

La „Ziua Olimpiadei Antice”,  tinerii au folosit arsenalul strămoşesc – suliţe, arcuri, bolovani, frânghii şi … pâini.

 

Fuga cu pita s-a transformat într-o extrem de disputată ştafetă a pâinii.

Printre participanţi e şi un dublu campion mondial la karate, Mihai Mărtinesc: „Am venit să învăţ lucruri noi, să trec prin experienţe noi, să-mi fac prieteni. Am făcut foarte multă istorie, activităţi foarte frumoase, este o tabără tare frumoasă”.

„Am avut cinci probe în Olimpiada Antică: cea cu arcurile, cu suliţa, aruncarea bolovanului şi ştafeta pâinii, iar trasul de frânghie a fost ultima. Sigur că astea sunt lucruri care nu se învaţă în şcoală, dar care educă mult copiii, îi stimulează în a înţelege şi învăţa istoria noastră”, spune Vladimir Brilinsky.

A adus copiilor un întreg arsenal de concurs, chiar şi un stindard dacic cu cap de lup pe care îl poartă pe tot terenul Sorin Vlaic. Şi tot Vladimir Brilinsky a oferit câteva lecţii de fotografie participanţilor, dar va fi şi arbitru la concursul foto: „Le-am spus doar ce nu trebuie să facă – să nu taie capul omului, să nu fie privirea în afară… În rest, s-au descurcat singuri şi au ieşit nişte fotografii minunate, chiar sunt surprins.”

Tabăra de la Costeşti este gratuită pentru cei înscrişi, iar finanţarea vine de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Pentru a ajunge aici copiii sunt selectaţi – contează rezultatele şcolare, implicarea în acţiuni de voluntariat, iar cei din mediul rural primesc puncte în plus.

„Solicitările au fost foarte mari, au fost peste 100 de aplicaţii pentru seria actuală. Doar pentru Ziua Olimpiadei – cum ne place nouă să o numim – copiii s-au pregătit zile întregi, şi-au confecţionat arme, au învăţat să le folosească, au exersat. Au învăţat să facă vase de lut, au făcut trasee la cetăţi, la Cioclovina”, spune coordonatorul taberei, Sorin Vlaic.

Asociaţia Terra Dacica Aeterna este unul dintre cele 11 ONG-uri care s-au unit pentru a organiza tabăra şi, timp de o zi, o parte din reenactori au fost alături de tineri pentru o lecţie de istorie vie. După liceeni, tabăra de la Costeşti va găzdui o altă serie cu elevi de gimnaziu. Şi pentru ei, organizatorii pregătesc noi aventuri şi incursiuni interesante. Toţi cred însă că liceeni ajungi în 2019 sunt cea mai tare echipă de până acum.

„Sunteţi gata?” întreabă organizatorul, „Daaaa!!!” confirmă corul şi Vladimir Brilinsky – arbitru de joacă – strigă :„Trage!!!” Într-o secundă, sunt toţi pe jos, nedumeriţi. Au tras atât de puternic, încât au reuşit să rupă funia de cânepă groasă şi Brilinsky aduce cordelina.

Atmosfera e atât de faină încât, la final, organizatorii nu se înduplecă să plece şi îi provoacă pe liceeni: „Noi, de aici, contra cinci de la voi!”, zice Daniel Larion către tinerii care îşi ţopăie victoria. „Tinerii acolo, bâtrânii dincolo, nodul la mijloc”, face ordine Brilinsky. N-o să vedeţi vreodată un arbitru mai expresiv şi mai hotărât să trăiască şi el momentul. Râde din tot sufletul când organizatorii sunt claie pe jos. Este al XI -lea an când tabăra de la Costeşti primeşte liceeni. Participanţii de la primele ediţii s-au întors în 2019 ca organizatori şi voluntari.

Nimic nu se compară – spun ei – cu atmosfera de aici. „Mi-e drag de atmosfera de aici! Sper că cei care sunt aici să îşi dorească să revină şi la anul şi să dea acest impuls mai departe”, spune Daniel Larion, care scrie pe pagina sa de facebook: „An de an mă sechestrează lumea cu întrebări – băi Larion tot acolo concediu ? Nu mergi și tu altundeva ? Cum măi ? Cum să las locurile ce ne-au crescut ? Sau familia asta frumoasă. Scriem istorie aici, an de an, pentru noi şi pentru iubirea noastră de pământul ce ne hrănește cu o energie infinită. Așadar vă salutăm pe toți și vă dorim numai de bine, de aici de sus, din pământ strămoșesc.”

 

 

Laura OANA

Un comentariu la „Costeşti 2019: cea mai faină tabără

  • 7 august 2019 la 15:08
    Permalink

    Zile si nopti magice la Costesti, incet, Costestiul se transforma dintr-o tabara intr-un fenomen.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *