Corvinul Hunedoara va întâlni Oțelul Galați, în finala Cupei României
Pe 15 mai, în finala Cupei României, Corvinul Hunedoara va întâlni formația Oțelul Galați, care a învins, în semifinală, pe teren propriu, pe Universitatea Cluj, cu scorul de 2-1. Meciul se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu.
După 20 de ani, Oțelul Galați, merge pentru a doua oară, în finala Cupei României.
În semifinala de la Galați, moldovenii, antrenați de Dorinel Munteanu, au deschis scorul, în minutul 12, printr-o lovitură de cap a lui Jonathan Cissé, apoi clujenii au egalat în prelungirile primei reprize, printr-un penalty executat de Dan Nistor, iar, în minutul 90, când se prevedea prelungirea meciului, mijlocașul Alexandru Chipciu, de la Universitatea Cluj, a marcat în propria poartă, după o fază fixă, astfel scorul a devenit 2-1 pentru Oțelul Galați. De menționat este că Ally Malle, de la echipa gazdă, a ratat un penalty.
sursa foto: Călin Corpaciu