Copilărie cu valențe istorice

Ediția cu numărul XIII a concursului “Lupul de argint” nu a fost una cu ghinion pentru micuții artiști din Valea Jiului, ba din contră. Pentru al XIII-lea an, Asociația Culturală ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, în colaborare cu Primăria și Consiliul local municipal, au organizat concursul de desen ”Lupul de argint”.

Evenimentul a reunit participarea unui număr de aproape 100 de elevi de la şcolile şi liceele din Valea Jiului. Vernisajul expoziției realizat sub genericul ”Lupul de argint” a avut loc astăzi la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni, în prezența unui număr mare de copii, dar și de părinți, profesori și reprezentanți ai autorităților locale.

Tema concursului de desen din acest an a fost una cu valențe istorice ”Lupeni ’29”. La Lupeni în anul 1929 avea loc cea mai mare revoltă minerească. Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.

Potrivit deciziei juriului, anul acesta trofeul ”Lupul de argint” le-a revenit unor lucrări realizate de Laco-Titi Alexandra, Ionescu Andrada, Tofalvi Timeea și Gherghel Bianca.

Expoziția desenelor participante la ediția din acest a concursului de desen ”Lupul de argint” poate fi vizitată în fiecare zi la galeria de artă din municipiul Lupeni.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *