Copiii victimelor din motive etnice ale regimurilor 1940 – 1945 vor primi o indemnizaţie lunară

Deputaţii au adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege pentru completarea ordonanţei Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

„Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morţii, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuinţa pe care o deţinea, în timp ce a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 175 lei”, conform propunerii legislative.

Prevederile proiectului de lege nu vor fi aplicate persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, celor care înainte de 23 august 1944 au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, celor care în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliţie şi din instanţele militare care au instrumentat şi au judecat procese politice ale opozanţilor regimului comunist, precum şi copiilor acestora.

De asemenea, „prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, drepturile stabilite potrivit art. 31 din OG nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se acordă şi se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2022. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, casele judeţene de pensii, precum şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti analizează cererile depuse potrivit legii şi emit hotărârile de stabilire a drepturilor cuvenite în temeiul art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege”, mai indică proiectul de lege

Propunerea de lege aparţin mai multor deputaţi – Varujan Pambuccian, Silviu Vexler şi Ovidiu Gant de la minorităţi, liberalul Alexandru Alexe, social-democratul Alfred Simonis şi Szabo Odon de la UDMR.

Pe 19 aprilie, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *