Copiii din România pot beneficia de consiliere psihologică şi psihoterapie în mod gratuit

Copiii din România pot beneficia – în premieră – de consiliere psihologică şi psihoterapie în mod gratuit, fiind disponibile peste 70.000 de ore de terapii prin intermediul Programului Naţional al Guvernului ”Din grijă pentru copii”. Guvernul a adoptat metodologia şi a stabilit detaliile programului care are un buget de 6 milioane de euro.

Executivul anunţă, marţi, că Hotărârea de Guvern privind aprobarea metodologiei de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile de înscriere în Programul naţional— ”Din grijă pentru copii” a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 25 noiembrie 2022.
„În urma unui proces laborios şi complex de lucru şi negociere cu specialiştii din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ai Colegiului Psihologilor din România, am reuşit să adoptăm Hotărârea de Guvern care descrie metodologia de acces la terapii a copiilor şi modalitatea de plată a psihologilor înscrişi în Program. Iată că, aşa cum am promis, Programul Naţional Din Grijă pentru Copii, devine realitate pas cu pas” – Mădălina Turza, Consilier de stat, coordonator Program.

Executivul prezintă detaliile Programului:

Cine poate sesiza nevoie de sprijin psihologic a copilului?
  • părintele

  • cadrele didactice din învăţământul preuniversitar,

  • asistenţii sociali,

  • asistenţii medicali comunitari,

  • mediatorii şcolari,

  • experţii locali pentru persoanele aparţinând minorităţilor rome

Cine poate face recomandarea oficială? 
  • medicii de familie,

  • medicii de medicină şcolară,

  • medicii de psihiatrie pediatrică consilierii şcolari emit, în baza unei consultaţii o recomandare de evaluare psihologică în vederea înscrierii în Program

Selectarea psihologului 
  • după emiterea recomandării, părintele/reprezentantul legal al copilului selectează un psiholog membru al Colegiului Psihologilor din România, înscris în Registrul psihologilor acreditaţi să furnizeze serviciile de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică pentru copii din cadrul Programului national — „Din grijă pentru copii”;

  • Listele cu psihologii disponibili în fiecare judeţ/localitate/sector vor fi disponibile în fiecare şcoală şi la medicii de familie.

Serviciile de terapie 
  • psihologul evaluează situaţia copilului pe baza recomandării şi realizează un raport

  • dacă se constată necesitatea intervenţiei, copilul intră în Program.

În luna septembrie 2021, Guvernul a adoptat OUG nr. 105/2021 privind aprobarea Programului Naţional de Suport pentru Copii în contextul pandemiei de COVID-19 – Din grijă pentru copii.

”Programul este o iniţiativă a Guvernului/Cancelariei Prim-ministrului, ca răspuns la riscurile de siguranţă a copiilor şi la provocările psiho-emoţionale generate de pandemie. România a devenit astfel una dintre primele ţări europene care a adoptat un Program guvernamental cu măsuri concrete destinate sănătăţii psiho-emoţionale a copiilor, dar şi siguranţa acestora, în contextul noilor tipuri de ameninţări la care sunt expuşi”, a transmis Executivul.

Principalele măsuri din program  

  1. Număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii – 119

  1. Alertă în timp real pentru copiii dispăruţi – RoALERT – COPIL DISPĂRUT

  1. Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro, dedicată atât copiilor, cât şi specialiştilor şi părinţilor. Aceasta conţine materiale de specialitate, realizate de profesioniştii în domeniu, ghiduri şi proceduri.

  1. 70.000 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie GRATUITE pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de Pandemia de COVID-19,

  1. Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor în fiecare judeţ,

  1. Dezvoltarea un sistem informatic (CYBERFORENSICS SYSTEM) integrat de analiză şi sortare intuitivă a imaginilor şi clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanţial componenta de combatere a pornografiei infantile şi a exploatării şi abuzului minorilor online la nivelul Poliţiei Naţionale,

  1. Platforma de resurse www.dingrijăpentrucopii.gov.ro conţine materiale şi resurse de ajutor pentru copii, părinţi şi specialişti pentru a gestiona problemele psiho-emoţionale ale copiilor şi riscurile de siguranţă online.

Durata Programului este de 2 ani şi beneficiază de un buget de aproape 6 milioane de euro.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *