Coordonatorul campaniei de vaccinare: Lista de aşteptare va fi disponibilă pe platformă din data de 15 martie
Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a anunţat că lista de aşteptare va fi disponibilă pe platforma de vaccinare din data de 15 persoane, iar fiecare persoană care vrea să se vaccineze se poate înscrie pe această listă. El a mai spus că nu a fost operaţionalizată lista de aşteptare până acum pentru că trebuiau activitate toate cele peste 750 de centre de vaccinare. De asemenea, persoanele cu boli cronice se pot programa individual pentru vaccinare, fără a mai fi nevoie să apeleze la medicul de familie sau medicul curant în acest sens.
„Lista de aşteptare va fi disponibilă pe platformă din data de 15 martie. Într-adevăr, prin operaţionalizarea listei de aşteptare fiecare persoană va avea posibilitatea să opteze pentru un centru de vaccinare, va putea vizualiza câte persoane se află în faţă şi astfel putem estima şi momentul la care ar putea fi vaccinate. De ce am amânat această operaţionalizare a listei de aşteptare? Pentru că ne-am dorit practic să putem activa toate centrele de vaccinare, cele peste 750 de centre de vaccinare prevăzute în actuala campanie de vaccinare, tocmai pentru a da posibilitatea persoanelor să opteze pentru unul dintre aceste centre. Dacă operaţionalizam lista de aşteptare mai devreme de a pune în activitate aceste centre de vaccinare, reduceam foarte mult din opţiunile pentru care o persoană ar fi putut să dorească să opteze. Ori, din acest punct de vedere, cred că din 15 martie această listă va fi disponibilă şi fiecare persoană care doreşte să se vaccineze o poate accesa înscriindu-se pe această listă. Trebuie să ţinem cont de un aspect – după ce va deveni disponibilă această listă de aşteptare, programarea efectivă, adică ocuparea unui loc în platformă, se va efectua doar din această listă de aşteptare. Practic nu vor mai exista persoane care se vor programa direct pe un loc liber pentru că platforma va avea această primă opţiune, de a notifica în prima etapă persoanele care sunt în lista de aşteptare. Se aşteaptă 24 de ore pentru confirmare programării din partea persoanelor notificate şi abia apoi, dacă nu se ocupă toate locurile, vor fi vizualizate de către ceilalţi”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă duminică seara la Digi 24.
Întrebat de ce persoanele cu boli cronice nu se pot programa singure pe plaformă şi au nevioe de cineva să le asiste, Gheorghiţă a răspuns: „Eu aş vrea să menţionez faptul că, în momentul de faţă, persoanele cunoscute cu boli cronice majoritatea cazurilor se pot programa singure, pentru că a fost actualizată baza de date care ne-a fost pusă la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”.
„Într-adevăr la debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare adresată şi persoanelor cu boli cronice baza de date a fost incompletă şi într-adevăr destule persoane nu erau regăsite în această bază de date şi era nevoie de confirmarea prin intermediul medicului de familie sau medicului curant. Acum se poate face această programare individual. Prin platformă se creează acel cont şi în momentul în care selectăm opţiunea de persoană cu boală cronică se face această interogare a bazei de date. Se validează că într-adevăr persoana respectivă este cu boală cronică şi atunci se poate programa individual. În situaţia în care persoana nu este regăsită în baza de date, atunci putem să apelăm la serviciul operatorilor de call center. Sunt aproape 600 de operatori în call centere care vor putea prelua 600 de apeluri telefonice într-un interval de aproximativ 5 minute. Va fi un timp de aşteptare, dar vă pot spune că funcţionează foarte bine serviciul de call center”, a completat coordonatorul campaniei de vaccinare.
news.ro