Control la Spitalul de Arşi în urma informaţiilor conform cărora minerul de la Uricani ar fi murit din cauza infecţiilor

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a dispus un control la Spitalul de Arşi, în urma informaţiilor conform cărora unul dintre minerii răniţi în explozia de la Uricani ar fi murit din cauza infecţiilor.

„Prof. dr. Florian Bodog a dispus reprezentanţilor Inspecţiei Sanitare de Stat să efectueze un control la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri în urma informaţiilor apărute în mass-media cu privire la decesul uneia din victimele exploziei de la Uricani”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

„Nu putem şti ce s-a întâmplat acolo, până nu avem un raport al acestei instituţii”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

Într-o intervenţie la un post de televiziune, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat că minerul de la Uricani, care a decedat joi dimineaţa la Spitalul de Arşi, şi-ar fi pierdut viaţa în urma infecţiilor intraspitaliceşti. Acesta spune că două bacterii ar fi ajuns în corpul minerului, din cada în care a fost spălat. Conform unui buletin de analize făcut public, minerul ar fi fost infectat inclusiv cu Klelbsiella.

Unul dintre minerii răniţi grav în urma exploziei din Mina Uricani a murit, joi dimineaţa, la Spitalul de Arşi din Capitală. Bărbatul avea arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului şi la nivelul căilor respiratorii.

news.ro

citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *