Controale pe drumurile din județ pentru verificarea în trafic a legalității transporturilor rutiere de mărfuri. Peste 100 de sancțiuni contravenționale aplicate

Având în vedere dinamica accidentelor de circulație în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de mărfuri generale sau periculoase, polițiștii rutieri au impus desfășurarea unor activități specifice de verificare a autovehiculelor în trafic, în scopul prevenirii și combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale privind siguranța și legalitatea acestui tip de transport.

Astfel că, în data de 31 octombrie 2023, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara în colaborare cu  Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Inspectoratul Teritorial 5 Hunedoara, au desfășurat o serie de activități pentru verificarea în trafic a legalității transporturilor rutiere de mărfuri, care au vizat:

  • verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor, şi existenţa verificării metrologice a aparaturii tahograf;
  • legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării;
  • verificarea documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor rutiere destinate transportului rutier de mărfuri;
  • verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind masele pe axe și masele totale, prin cântărire;
  • verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind placardarea și marcarea vehiculului;
  • verificarea modului de completare a documentelor de transport în cazul transportului de mărfuri periculoase;
  • menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri;
  • conștientizarea opiniei publice asupra intervenţiei punctuale şi graduale a Poliţiei Române în locurile şi situaţiile care afectează climatul de normalitate în desfăşurarea unor servicii de interes public;
  • acordarea unei atenţii sporite asupra elementelor privind siguranţa circulaţiei:
    • starea psiho – fizică a conducătorilor auto;
    • testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
    • respectarea limitelor de viteză maximă legală admisă, pentru categoria de drum și categoria din care face parte autovehiculul, prin utilizarea, pe timpul derulării acțiunii, a aparatelor de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

 

PUNCTE DE CONTROL ÎN ZONELE DE RISC

toate drumurile deschise circulației publice din jud. Hunedoara;

 

SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE

În data de 31 octombrie 2023 polițiștii implicați în activitățile menționate anterior, au verificat un nr. de 215 autovehicule destinate transportului de mărfuri, au constatat și aplicat 101 sancțiuni contravenționale, din care:

5 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare;

3 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravenţional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi ale normelor de aplicare a acesteia, precum şi a sancţiunilor contravenţionale şi a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, cu modificările și completările ulterioare;

16 pentru nerespectarea de către conducătorii autovehiculelor vizate a regimului de viteză legal stabilit;

2  pentru lipsa inspecției tehnice periodice;

11 pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor;

60 pentru alte abateri;

–  2 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

Deasemenea  în cadrul activităților desfășurate au fost retrase un nr. de 12 certificate de înmatriculare, a fost constatată o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și un nr. de 95 conducători auto au fost testați alcoolscop, fără a se constata nereguli.

În sensul celor de mai sus exemplificăm:

la data de 31.10.2023, ora 13:20, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 42 ani din orașul Cernavodă, județul Constanța, în timp ce conducea  pe Bulevardul Traian din municipiul Hunedoara o autoutilitară fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. 

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *