ACTUALITATECOMUNITATEPOLIȚIE

Controale la săli de jocuri și pariuri sportive

În urma unor controale, ce au vizat 6 săli de jocuri și pariuri sportive, oamenii legi, au legitimat mai multe persoane, atât angajați, agenți de securitate, cât persoane prin intermediul aplicației EDAC. Potrivit IPJ Hunedoara, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, ce au rezultat cu amenzi, în valoare de 7000 de lei.

„În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 6 unități economice (săli de jocuri de noroc și pariuri sportive) și o societate specializată în sisteme de alarmare împotriva efracției. Totodată, 13 persoane au fost legitimate și verificate prin intermediul aplicației EDAC, 4 agenți de securitate au fost verificați și instruiți, iar 6 angajați ai societăților verificate au fost instruiți în privința măsurilor de siguranță prevăzute de lege.

Ca urmare a constatării nerespectării cerințelor privind securitatea, polițiștii aplicat 8 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, în valoare totală de 7.000 lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță a persoanelor și a protecției valorilor monetare”, menționează IPJ Hunedoara.