Contribuţiile la fondurile private de pensii vor creşte
Ministerul Muncii anunţă că, de la 1 ianuarie 2024, contribuţiile la fondurile private de pensii vor creşte de la 3,75% la 4,75%, acesta fiind un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care este îndeplinit.
„Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o Ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Măsura este inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022″, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Conform sursei citate, reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuţiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare.
Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii şi se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.
Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.
news.ro