Contracte de finanțare pentru cercetare

Profesorii universitari de la Universitatea din Petroșani derulează mai multe proiecte de cercetare. Sunt proiecte pe care le câștigă de la diferite întreprinderi de stat sau private, sau proiecte de cercetare derulate de Ministerul Educației. În cel din urmă caz, situația este mai aparte, fiind apeluri de proiecte, iar cele care au punctaj ridicat beneficiază de finanțare.

„Finanțarea cercetării o avem din două surse. Prin proiectele pe care le și  câștigăm prin Programul Național de Cercetare sau din contractele de cercetare sau prestări servicii pe care le avem cu întreprinderile. Noi participăm la toate ofertele care ni se fac unde avem competență și sperăm să câștigăm cât mai multe contracte. La nivelul Ministerul Cercetării și la Ministerul Educației avem mai multe propuneri de proiecte doar că și acolo este o selecție în funcție de anumiți coeficienți și de proiectele în sine. Nu putem estima exact câți bani vom câștiga din cercetare. Participăm în continuare la proiecte finanțate de Uniunea Europeană prin Orizont 2020, și recent în cadrul consorțiului universitar am primit o finanțare pentru un consorțiu de două milioane de euro iar nouă ne-au revenit 260 de mii de euro”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.

Astfel, Universitatea din Petroşani menţine şi dezvoltă permanent comunicarea cu mediul economic. Membrii comunităţii academice sunt implicaţi în abordarea unor teme de cercetare care îşi propun să ofere soluţii la importante probleme ale societăţii contemporane, iar factorii de decizie din mediul economico-social sunt deschişi colaborărilor în domeniul cercetare–dezvoltare cu laboratoarele şi centrele de cercetare din universitate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *