Contract de aproape 7 milioane de lei scos la licitație de CJ Hunedoara
Un contract de aproape șapte milioane de lei a fost scos la licitație de CJ Hunedoara în vederea acordării de produse de panificație, lactate și fructe elevilor hunedoreni. Contractul are o valoare cuprinsă între 5.929.200 și 6.998.212 de lei. Se are în vedere încheierea unui acord cadru.
Conform legii, elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial trebuie să primească la școală lapte, fructe și produse de panificație.
Potrivit documentului, cantitatea de care beneficiază un elev este de două mere, trei cutii de lapte și cinci produse de panificație/elev/săptămână.
Limita valorica zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz. În Hunedoara, CJ a estimat 0,6 lei/măr, 0,88 lei/cutiuța de lapte și 0,57 lei pe produsul de panificație.
„Acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular de fructe (mere), lapte (lapte UHT) şi produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/preşcolar/elev. Limita valorica zilnică cuprinde preţul integral de achiziţie a produselor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz. Lotul 1 – „Fructe (mere)” – 0,60 lei, cu TVA, pentru porţia de fructe (mere) ; Lotul 2 – „Lapte (lapte UHT)” – 0,88 lei, cu TVA pentru porţia de lapte (lapte UHT) ; Lotul 3 – „Produse de panificaţie” – 0,57 lei, cu TVA pentru porţia de produse de panificaţie. Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acorda gratuit 2 porţii de fructe (mere), 3 porţii de lapte (lapte UHT) şi 5 porţii de produse de panificaţie, cu încadrarea în sumele alocate cu aceste destinaţii. Pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe (mere) va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte (lapte UHT) va fi însoţită de corn şi/sau baton”, arată documentul.
Monika BACIU