Continuăm modernizarea școlilor din municipiul Deva!

Am semnat cu ADR Vest contractul de finanțare pentru „Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” – locaţia din strada Scărişoara, nr. 4 (şcoala generală)”.

Proiectul vizează reabilitarea şi modernizarea clădirilor în care funcţionează unitatea de învăţământ primar şi gimnazial din cadrul Colegiului Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” din Deva: școala (P+2, 1.049 mp), sala de sport (P, 178 mp), atelierul-școală (P, 170 mp) și vestiarul, refacerea aleilor din incintă și a zonei verzi, a împrejmuirii și a rețelelor edilitare.

Clădirile vor fi anvelopate, termoizolate, vor fi reabilitate instalațiile electrice, sanitare, sistemul de încălzire etc.

Este prevăzută și achiziția de dotări specifice procesului educațional (mobilier, echipamente IT etc.), dotări pentru sala de sport (mobilier sală de sport și vestiar), precum și dotări aferente amenajărilor exterioare (bănci de exterior, coşuri de gunoi, rastel biciclete, etc.).

Valoarea totală a investiției este de 11.150.427,86 lei (peste 2.300.000 euro), din care valoarea finanțării nerambursabile este de 10.927.419,30 lei (2.200.000 euro). Valoarea cofinanțării Municipiului Deva este de 223.008,56 lei (peste 46.000 euro).

Finanțarea este obținută prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Perioada de implementare a proiectului este de 41 de luni (noiembrie 2021-octombrie 2023).

De infrastructura școlară modernizată vor beneficia aproape 480 de elevi, cadre didactice și nedidactice de la această școală.

Vom continua să accesăm fonduri europene pentru dezvoltarea Devei.

Împreună facem #DevaFrumoasă!

 

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *