Consiliul Uniunii Europene a aprobat un act legislativ pentru îmbunătăţirea echilibrului de gen în organele de conducere ale societăţilor
Consiliul UE şi-a dat, luni, acordul final cu privire la o serie de norme ale Uniunii Europene pentru a promova un mai bun echilibru de gen în organele de conducere ale societăţilor cotate la bursă. Directiva, care va trebui transpusă în legislaţiile naţionale, prevede că cel puţin 40% din posturile de administrator neexecutiv din societăţile cotate la bursă ar trebui să fie deţinute de membri ai sexului subreprezentat până în 2026, arată comunicatul de presă al Consiliului UE.
Dacă statele membre ar alege să aplice noile norme atât administratorilor executivi, cât şi celor neexecutivi, ţinta ar fi de 33% din toate posturile de administrator până în 2026.
Elementul central al directivei este dispoziţia care prevede că societăţile cotate la bursă care nu îndeplinesc obiectivele vor trebui să îşi adapteze procesul de selecţie. Acestea vor trebui să instituie proceduri de selecţie şi de numire echitabile şi transparente, bazate pe o evaluare comparativă a diferiţilor candidaţi, care să utilizeze criterii clare şi formulate în mod neutru. Atunci când trebuie să aleagă între candidaţi cu calificări egale, societăţile ar trebui să acorde prioritate candidatului aparţinând sexului subreprezentat.
„Noile norme vor contribui la eliminarea obstacolelor cu care se confruntă adesea femeile în cariera lor. Cred, de asemenea, că societăţile ar avea enorm de câştigat dacă femeile şi-ar valorifica potenţialul în posturi cu putere de decizie. Impactul pozitiv al măsurilor se va propaga, cu siguranţă, la toate nivelurile economiilor naţionale”, a declarat Marian Jurečka, viceprim-ministru şi ministrul muncii şi afacerilor sociale al Cehiei, conform sursei citate.