Consiliul Local Deva a aprobat lista de priorități a solicitanților de locuințe sociale pentru anul 2022
Lista persoanelor îndreptățite să primească o locuință socială în anul 2022, în ordinea de prioritate stabilită de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe destinate închirierii, a fost aprobată de Consiliul Local Deva, în ultima ședință ordinară din acest an – prin Hotărârea nr. 491/2021.
Lista cuprinde un număr de 121 de persoane, cu domiciliul în municipiul Deva, ordonate în funcție de punctajul obținut pe baza criteriilor de ierarhizare, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 317/2021. Potrivit documentului, dacă mai mulți solicitanți au înregistrat punctaje egale, la departajarea acestora s-a ținut cont de vechimea cererii.
La întocmirea listei persoanelor îndreptățite să primească o locuință socială în anul 2022 au fost luate în calcul doar dosarele complete și reactualizate, conform legii, până la data de 29 octombrie 2021. Dosarele depuse după această dată vor fi analizate anul viitor, în vederea întocmirii listei cu ordinea de prioritate pentru anul 2023.
Lista solicitanților îndreptățiți să primească o locuință socială în anul 2022 poate fi CONSULTATĂ la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4) și pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/fisiere/userfiles/491.pdf.
De la începutul anului, 65 de persoane din municipiul Deva au depus cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale.
Direcția de Asistență Socială Deva