Consilier județean cere sprijin pentru CEH

Florin Mârza (PNL), consilier județean a expus conducerii Consiliului Județean Hunedoara situația termoficării și a viitorului Complexului Energetic Hunedoara. Mârza solicită implicarea șefilor de la județ pentru rezolvarea problemelor energetice.

“Legat de termoficarea Deva, respectiv Mintia și Paroșeni pentru Valea Jiului, după cum știți ambele sunt incerte și în ambele situații nu există alternativă pentru această iarnă. Consider că implicarea consiliului județean prin pârghiile administrative iar dumneavoastră împreună cu colegii din conducerea consiliului județean și pe cale politică puteți să faceți în așa fel încât în această iarnă să nu avem un colaps al acestor servicii. (…) strategia energetică națională a fost lansată în consultare publică, este pe site-ul Ministerului Energiei, acolo se fac niște referiri vagi și neangajante legate de continuarea producției de energie electrică și termică pe huilă, mă refer doar la această parte din strategie, de asemenea la viitorul Mintiei și a Paroșeniului. Aveți lângă dumneavoastră oameni care cunosc foarte bine situația, domnul Andronache și alții, vă rog să faceți ceva ca de la acea poveste înșirată în strategia energetică națională să ajungem la niște lucruri concrete cel puțin legate de această zonă și în prioritățile fanteziste în proporție de 50% – cele cinci priorități – să se situeze Complexul Energetic Hunedoara”, a ținut să precizeze Florin Mârza, consilier județean.

Oficialii județeni susțin că sunt la curent cu problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara și lansează promisiuni.

“Sunt niște probleme care ne frământă și ne apasă zi de zi, nu cred că este o zi să nu discutăm problema celor două termocentrale și a exploatărilor miniere, noi am făcut niște propuneri Ministerului Energiei, să sperăm că vor fi luate în calcul și putem să vă promitem că facem tot ceea ce depinde legal de noi să nu lăsăm aceste unități în bătaia vântului”, a spus vicepreședintele CJH, Daniel Andronache, fost director al Complexului Energetic Hunedoara.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora a explicat că au prezentat la Ministerul Energiei documente care să vină în sprijinul continuării activității miniere.

Termoficarea din Deva și Mintia ne-a preocupat încă de anul trecut. Anul trecut dacă vă aduceți aminte am participat la o ședință în care ne-am spus punctul de vedere deși noi, consiliul județean, eram nu în tocmai miezul problemei, noi neavând pârghiile directe ca și consiliu județean dar ne-am expus punctul de vedere la întâlnirea de anul trecut la care ați participat și dumneavoastră. Si Deva și Mintia este și constituie în continuare o preocupare pentru ceea ce înseamnă termoficarea. Dacă la Deva lucrurile stau un pic mai bine, la Petroșani menționez că lucrurile trenează de mai multă vreme decât privatizarea ENEL-ului și sunt responsabilități pentru cei care nu au luat măsuri în ceea ce înseamnă mentenanța și realizarea unui flux normal de furnizare și încasare a energiei termice și știți mult mai bine decât mine cred ce s-a întâmplat în Valea Jiului. La strategia energetică națională, în toate întâlnirile pe care le-am avut, cum a menționat domnul Andronache, am venit cu propuneri care să vizeze funcționarea în continuare a capacităților de extracție a huilei și menționerea celor două termocentrale. Mai mult decât atât, anul trecut le-am arătat un studiu făcut de Banca Mondială cum că nu e nimic adevărat în ceea ce înseamnă stoparea peste tot în lume a producerii de energie electrică pe huilă, cu cifre. Sigur sunt lucruri la care nu vreau să mă angajez dând verdicte pentru că îmi depășesc atribuțiile și nu-mi place să-mi depășesc atribuțiile, dar vis-a vis de strategie ca și oameni care am fost mandați inclusiv de populația Văii Jiului să facem demersuri le-am făcut și le vom face în continuare”, a spus Mircea Bobora, președintele CJH.

Între timp, situația societății de temroficare din Petroșani a fost tranșată. Aceasta a intrat în faliment, iar peste 2000 de abonați din localitate riscă să stea în frig în iarna ce urmează

 

Monika BACIU

 

Un comentariu la „Consilier județean cere sprijin pentru CEH

  • 12 octombrie 2018 la 7:13
    Permalink

    Sa se schimbe tevile de Termoficare de la Termocentrala Paroseni pana la usa apartamentelor .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *