Consider că nu este oportună această construcție!
Pe strada Mihai Eminescu, vizavi de Biserica Ortodoxă ,,Nașterea Maicii Domnului”, pe un teren privat (actualmente parc), proprietarul a început demersurile pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru aprobarea construirii unui Bloc de locuințe P+3+etaj retras și împrejmuire.
PUZ-ul se află acum în etapa de informare a populației.
Am primit din partea cetățenilor din cartierul Micro 15 nenumărate sesizări prin care aceștia se opun realizării acestei construcții.
Susțin demersul lor și consider că nu este oportun ca în acea zonă, între Biserică și Cimitir, să se ridice un bloc de locuințe.
Terenul este pretabil să rămână parc.
În perioada următoare voi purta discuții cu proprietarul terenului pentru a-i oferi alternative ca să renunțe la acest proiect.
Locuitorii din zonă au nevoie de spațiu verde pentru recreere.
Totodată, spațiile verzi urbane au și o importanță deosebită din punct de vedere estetic.
Administrația publică locală va face tot posibilul ca soluția pe care o vom găsi să mulțumească ambele părți implicate – cetățeni și proprietarul terenului.
Sunt convins că ne dorim cu toții un oraș verde și prietenos cu cetățenii și mediul înconjurător.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva