Conjuncţie spectaculoasă Jupiter – Saturn, pe 21 decembrie
Planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta în seara de 21 decembrie, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus.
Luna aceasta, Jupiter şi Saturn se văd începând cu ora 17:00, înspre sud-vest. Ele se află aproape de orizont şi trebuie privite în prima oră după ora 17:00, pentru că apun repede.
Jupiter este mai strălucitor decât Saturn. În fiecare zi, planetele sunt aparent mai apropiate una de alta, până pe 21 decembrie, când va avea loc o conjucţie spectaculoasă.
Cele mai mari planete ale sistemului nostru solar se vor afla, pentru prima dată din Evul Mediu, cel mai aproape.
Pe 21 decembrie, când are loc solstiţiul de iarnă, Jupiter şi Saturn vor apărea atât de aproape încât vor părea o planetă dublă.
La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16:49, iar după ora 17:00 planetele se pot vedea cu ochiul liber până în ora 19:00, când apun, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Este un fenomen rar care are loc la fiecare 20 de ani, „dar această conjuncţie este extrem de rară pentru cât de aproape o să apară planetele una faţă de cealaltă”, a spus profesorul Patrick Hartigan de la Rice University, care a precizat că pe 4 martie 1226 a mai fost înregistrat un fenomen similar.
Deşi aceste planete dau impresia că sunt lipite, ele se vor afla tot la sute de milioane de kilometri distanţă.
Conjuncţia va fi vizibilă în întreaga lume.
Cele mai bune condiţii pentru observarea acestui eveniment astronomic sunt: orizontul clar la sud-vest, lipsa norilor joşi, utilizarea unui binoclu sau telescop.
O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui.
Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus.
Între anul 0 şi 3000 (era comună), doar şapte astfel de conjuncţii au fost sau vor fi mai apropiate decât cea din 21 decembrie 2020, iar două dintre acestea au fost prea aproape de Soare pentru a putea fi văzute fără telescop, a mai spus Hartigan.
news.ro