CONDAMNATĂ LA 6 ANI DE PUȘCĂRIE: Elena Udrea a vrut să fugă din nou, dar a fost prinsă pe teritoriul Bulgariei, în Vama Kulata
Antrenată deja în fosta escapadă costaricană de fentat justiția română, Elena Udrea a fost la un pas să scape din nou de gratii. Condamnată definitiv la 6 ani de pușcărie în dosarul Gala Bute, Elena Udrea era deja cu un pas înaintea autorităților atunci când acestea au pornit să o aducă la închisoare. Doar că, de data asta, s-a mișcat mai greu și pe o rută europeană unde a fost mai ușor de găsit.
În fapt, după ce poliția nu a găsit-o pentru a o încarcera, Elena Udrea a fost dată în urmărire internațională și a fost prinsă destul de repede în Bulgaria. Sursele spun că ar fi fost prinsă în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia. Udrea intenționa, se pare, să ajungă la Atena de unde să ia un avion spre o locație de unde nu putea fi extrădată. Până la urmă, spun unele surse, Udrea a fost ușor de localizat pentru că și-a folosit telefonul mobil.
„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România”, transmite IGPR.
Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire joi după-amiază, după ce nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.
Ulterior, Poliţia de Frontieră a anunţat că Udrea a ieşit din ţară joi dimineaţă, nefiind decisă în cazul ei nicio măsură preventivă.