Concurs național la Deva pentru elevii care studiază în limba maghiară
Începând de astăzi și până duminică, la Deva, se desfășoară etapa națională a Concursului Național de Geografie „Teleki Pal” pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a, de la școlile cu predare în limba maghiară.
În acest an școlar, pentru etapa națională a concursului s-au calificat 36 de elevi din 10 județe ale țării.
Festivitatea de deschidere a concursului se va desfășura sâmbătă, 2 aprilie 2022, începând cu ora 9.00 la Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva, iar între orele 10.00 – 12.00, elevii vor susține proba scrisă. În după-amiaza zilei de sâmbătă, elevii participanți, împreună cu profesorii însoțitori, vor vizita diferite obiective turistice ale municipiului Deva, iar duminică, 3 aprilie, începând cu ora 9.00, se va desfășura festivitatea de premiere a concursului.
Concursul este organizat de Ministerul Educației (ME), Direcția Generală Minorități și Relația cu Parlamentul (DGMRP), Direcția Minorități (DM), prin inspectoratele şcolare/unităţile de învăţământ subordonate, în parteneriat cu Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (U.C.D.M.R.), cu instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară sau din afara ţării, cu autorităţile administrative publice locale, cu edituri, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii, organizaţii sindicale şi organizaţii ale societăţii civile, structuri asociative locale și diferite instituţii de cultură.
Monika BACIU