Concurs de fotografie cu premii în bani, dedicat Centenarului Marii Unirii

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” organizează un concurs de fotografie intitulat ”Spiritul Unirii”, cu premii în valoare totală de 2018 lei, la care pot participa pasionați de fotografie de toate vârstele.

Fotografiile împreună cu datele de contact ale autorilor pot fi trimise pe adresa de e-mail concurs@centrulculturaldeva.ro (cu mențiunea ”Pentru concursul Spiritul Unirii”), în perioada 5 – 20 noiembrie 2018. Fiecare participant poate intra în concurs cu o singură fotografie.

Câștigătorii vor fi desemnați de către un juriu format din specialiști în domeniu, dar și prin vot online, desfășurat în perioada 21-25 noiembrie 2018.

Cele mai bune fotografii vor fi premiate. Organizatorii concursului vor acorda premii în valoare totală de 2018 lei, astfel: Premiul I – 700 lei; Premiul II – 500 lei; Premiul III – 300 lei; Premiul publicului – 218 lei (decernat prin vot online); 2 Mențiuni a câte 150 lei.

Premierea câștigătorilor va avea loc în data de 27 noiembrie 2018, la ora 17:00, în holul Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, odată cu vernisajul unei expoziții care va reuni cele mai bune fotografii înscrise în concurs.

Regulamentul concursului de fotografie ”Spiritul Unirii” poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Deva, accesând linkul: http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/12487/Regulament%20Concurs%20Foto%20Spiritul%20Unirii%20-%205%20noiembrie%2020182.pdf, şi pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *