Concedierile de la CEH ajung la Înalta Curte de Casație
Concedierile de la Complexul Energetic Hunedoara ajung la Înalta Curte de Casație și Justiție. Complexul Energetic Hunedoara a atacat cu recurs o soluție a Curții de Apel Craiova, în cazul fostului membru al Consiliului de Administrație, Ringo Dămureanu. Dosarul privind recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au stabilit că CEH trebuie să îi plătească lui Ringo Dămureanu 9000 de lei.
“Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Energiei. Admite în parte acţiunea completată şi precizată. Obligă pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA la plata către reclamant a sumei de 9028 lei brut reprezentând indemnizaţia cuvenită funcţiei de administrator pentru perioada 04.05.2017 – 03.07.2017 şi a sumei de 50 lei”, arată soluția Curții de Apel Craiova.
Instanța de la Curtea de Apel Craiova a admis, în parte, solicitările lui Ringo Dămureanu, astfel că societatea energetică trebuie să îi plătească peste 9000 de lei pentru perioada 4 mai – 3 iulie 2017.
Monika BACIU