„Comunitatea Ghelari – Acceptă ajutorul nostru”, un proiect de peste 5,7 milioane de euro a ajuns la final

„Comunitatea Ghelari – Acceptă ajutorul nostru”, un proiect de peste 5,7 milioane a ajuns la final, după cum au anunțat reprezentanții asociației, într-o conferință de presă.
Proiectul a fost implementat în Ghelari, de ASOCIAȚIA NON PROFIT L&C CONSULTING și partenerii săi, asociație cu o experiență de peste 16 ani în implementarea de proiecte. Implementarea s-a derulat în intervalul august 2017 – februarie 2021, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Sute de oameni au beneficiat de sprijin
Scopul proiectului a fost acela de a schimba statutul de zonă marginalizată a comunei Ghelari. În cadrul proiectului au fost incluse în procedură de reabilitare 7 blocuri de locuințe din carterul Cuț. Acestea au beneficiat de anvelopare termică, refacerea fațadelor blocurilor, schimbarea geamurilor cu ferestre termopan și reparații la acoperiș.
 De asemenea, au fost organizate cursuri de calificare (peste 300 de persoane au obținut certificate de calificare) și cursuri de antreprenoriat, în timp ce 61 dintre cursanți au fost susținuți cu suma 25.000 de euro pentru a-și deschide propria afacere. Peste 550 de persoane au beneficiat de servicii integrate de ocupare, mai bine de 130 de persoane au fost consiliate și asistate pentru demararea unei afaceri, iar peste 120 de personae au urmat cursul de instruire în competențe antreprenoriale.
Cantină socială, cabinet medical și excursii
În plus, în baza proiectului a fost deschisă o cantină socială, care a oferit, de-a lungul perioadei de implementare o masă caldă pe zi pentru peste 150 de beneficiari, dar și un cabinet medical cu servicii gratuite, de serviciile căruia au beneficiat peste 320 de persoane.
Mai mult, ghelărenii din grupul țintă au beneficiat de consultanță juridică gratuită, în timp ce peste 100 de copii din comunitate au beneficiat de ateliere gratuite de lucru în lemn și metal, croitorie-textile și realizarea de suveniruri, în cadrul centrelor tehnologice și de creație înființate în cadrul proiectului.
Copiilor din Ghelari le-au fost oferite, pe perioada implementării proiectului, și 14 excursii educative gratuite în județ și la București, în timp ce 50 de vârstnici din Ghelari au beneficiat de tot atâtea acțiuni de curățenie, dublate de zeci de acțiuni de voluntariat.
Rezultate pozitive pe termen lung
Activitațile de inovare socială au inclus, printre altele, vizite de studiu ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, 20 de mini-burse locale ale locurilor de muncă – „Zilele angajării”, dar și tipărirea și distribuirea unei publicații de antreprenoriat social. Reprezentanții Asociației estimează că serviciile derulate pe perioada proiectului, prin asigurarea sustenabilității, în principal de către autoritatea locală, vor produce efecte și rezultate pozitive mult după finalizarea lui, generând, astfel, pe termen lung (între 7 și 10 ani), îmbunătățiri economice și sociale considerabile. Valoarea totală a Contractului a fost de peste 26 de milioane de lei, iar Asociația a venit cu o cofinanțare de 175.000 de lei.
Proiectul a fost derulat prin colaborarea liderului de parteneriat, ASOCIAȚIA NON PROFIT L&C CONSULTING, LICEUL TEORETIC GHELARI, PRIMĂRIA COMUNEI GHELARI și PROJECT PROFORM.
Proiect bazat pe studiu prealabil
Acesta a fost bazat pe o analiză prealabilă a comunității marginalizate. Printre problemele existente aici, cele mai grave au fost cele legate de capitalul uman, ocuparea forței de muncă și locuire. Peste 23 la sută dintre persoanele intervievate (155, din 674 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 65 de ani) au absolvit cel mult 8 clase!
Mai mult, 20 la sută dintre persoanele intervievate anterior implementării proiectului erau afectate de dizabilități sau boli cronice. 46 la sută din totalul persoanelor potențial active nu erau încadrate pe piața muncii, iar 40 de copii de vârstă școlară erau în prag de abandon școlar! Mai mult, copii de vârstă mică, sub 10 ani, se aflau în riscul de a nu fi înscriși la școală, din cauza situației materiale precare a familiei.
Pentru familiile cu mai mulți copii acest risc era și mai mare, iar din cauza abandonului școlar apărea  riscul de izolare socială și lipsa sentimentului de apartenență la comunitate. Din studiul inițial reieșea că populaţia din zonă este într-un proces continuu de îmbătrânire, cu familii monoparentale, cu un număr de copii în scădere, raportat la numărul de familii, cu părinţi şi/sau copii plecaţi în străinătate. Toate acestea au impus luarea de măsuri pentru reintegrare pe piaţa muncii pentru persoanele trecute de 50 de ani şi nu numai, pentru acces la servicii medicale de calitate precum şi pentru reconversie profesională unde s-a impus acest fapt, dar și servicii educaţionale oferite prin programul after-school.
Ajutor pentru toate categoriile dezavantajate 
Prin activităţile proiectului tuturor categoriilor dezavantajate li s-a oferit, în funcţie de necesităţile descoperite, posibilităţi de angajare, reconversie profesională, acces la servicii medicale, acces la servicii sociale, incluziune socială pentru femei, tineri şi persoane în vârstă, sprijin, îngrijire pentru persoanele singure şi vulnerabile. Mai mult, serviciile socio-medicale au fost adaptate nevoilor tuturor: prin ele s-a asigurat asistenţă medicală la cabinet, dar și la domiciliu, precum și servicii de furnizare a mesei în regim de cantină sau la domiciliu.
Proiect cofinațat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Președinte ASOCIAȚIA L&C CONSULTING
Cristian-Corneliu Neamțu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *