Comunicat de presă PNL Hunedoara

Klaus Iohannis a explicat de ce este important ca românii să meargă la vot pe 24 noiembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu va participa la o dezbatere cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă (PSD), pentru că aceasta reprezintă un ”partid nereformat” care ”a atacat românii în stradă” şi a tolerat ”atacuri xenofobe de cea mai joasă speţă”.

În prima parte a vizitei la Ploiești, președintele Klaus Iohannis a plantat un stejar, în cadrul acțiunii ”Plantăm Viitorul Verde”. Șeful statului a mers pe jos, prin Ploiești, spre sala în care a avut loc întâlnirea cu cetățenii din județul Prahova. Klaus Iohannis a fost întâmpinat de câteva mii de persoane. Oamenii au dat mâna cu președintele României și au făcut fotografii cu acesta. Șeful statului a fost solicitat să semneze autografe pe cea mai recentă carte pe care a scris-o.

Sala Sporturilor din Ploiești, în care a avut loc reuniunea, a fost plină până la refuz, la eveniment participând 3.000 de cetățeni și simpatizanți ai PNL. La intrarea în sală, președintele a intrat în dialog cu jurnaliștii, răspunzând întrebărilor acestora.

Atât în întâlnirea cu jurnaliștii, cât și în discursul ținut în fața simpatizanților, președintele Klaus Iohannis a explicat de nu participă la dezbateri cu Viorica Dăncilă. ”Nu, nu particip la o dezbatere cu contracandidata, fiindcă doamna Dăncilă, contracandidata mea în turul doi, reprezintă un partid nedemocratic, nereformat. Reprezintă guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea-Dăncilă, regim care a guvernat cras împotriva românilor. Nu doar că a guvernat cras împotriva românilor, a atacat românii în stradă, în acel 10 august de anul trecut!” a declarat Klaus Iohannis.

În România există un deficit democratic și are un nume: se numește Partidul Social Democrat

Pe reprezentanta unui astfel de partid, nedemocratic, care a guvernat împotriva românilor și care mai nou, ce să vezi, aruncă acuzații xenofobe în spațiul public, o astfel de candidată, dragii mei, nu pot să întâlnesc la o dezbatere. Despre ce să vorbim?”, a completat șeful statului.

Klaus Iohannis a criticat-o pe Viorica Dăncilă despre care a spus că a ”compromis” România în plan extern. ”Vă amintiți când s-a dus la New York și a promis că face și drege, lucruri care ne-au pus în mare dificultate. S-a dus într-o țară prietenă din vecinătate și a confundat-o în discursul public cu altă țară”, a reamintit șeful statului.

O candidată care a tolerat permanent atacuri xenofobe de cea mai joasă speță, făcându-se că este plecată undeva? Cu această doamnă să discut despre Europa?”, a comentat Klaus Iohannis.

Preşedintele a răspuns atacurilor unora dintre liderii social-democraţi la adresa sa.

A pus, această contracandidată a mea, pe unii din echipa de acolo, de la PSD, să spună lucruri foarte ciudate, cum că eu mi-aș dori să adun pesediștii undeva pentru reeducare. No, bun, acum, una la mână, că asta nu e treaba mea și nu am de gând să o fac. Doi – ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuia să fie educat. Or de la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot, pur și simplu, să presupun că au beneficiat de prima etapă esențială de educație”, a acuzat Klaus Iohannis.

Șeful statului a respins ideea conform căreia neparticiparea sa o dezbatere cu Viorica Dăncilă în a doilea tur de scrutin este un deficit democratic.

În România există un deficit democratic și are un nume: se numește Partidul Social Democrat.”

Importanța prezenței la vot

PSD este un adversar încă foarte puternic. PSD a avut grijă în ultimii 30 de ani, în care nu numai că a inhibat dezvoltarea României, ci a făcut și altceva – și-a înșurubat neamurile, prietenii, gașca politică peste tot în sistemele publice”, a declarat șeful statului. ”Atenție, PSD a fost trimis acasă la europarlamentare, la referendum și în primul tur al prezidențialelor. Dar războiul nu s-a terminat”, a avertizat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a pus accent pe importanţa prezenţei la vot a cât mai multor alegători, reamintind faptul că prezența scăzută de la alegerile din 2016 a ajutat PSD să câștige alegerile.

Alegătorul, cu ștampila de vot în mână, este adevăratul erou al alegerilor! Explicați-le oamenilor acest lucru și explicați-le că, dacă nu merg la vot, nu este sigur că vom câștiga toate aceste bătălii. Prezența la vot este de o importanță extraordinară! Gândiți-vă ce s-a întâmplat în decembrie 2016, când pesediștii au câștigat alegerile nu fiindcă au avut un număr enorm de voturi. Nu au avut voturi mai multe decât altă dată, însă absenteismul de la vot i-a adus pe pesediști la putere. Absenteismul a făcut posibil acest regim toxic Dragnea-Dăncilă și noi așa nu ne dorim încă o dată!”, a adăugat Klaus Iohannis.

 
 
Departamentul de comunicare al organizației județene PNL Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *