COMUNICAT DE PRESĂ – Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL
Dragi hunedoreni,
În calitate de senator al Partidului Național Liberal, vă mulțumesc pentru votul prin care ați apărat România oamenilor cinstiți și parcursul ei european, contribuind la validarea referendumului inițiat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
De asemenea, votul important pe care ni l-ați acordat dovedește o importantă creștere a încrederii în PNL și ne dă un mandat clar pentru a continua lupta împotriva manipulării, imposturii și incompetenței Guvernului PSD-ALDE și a structurilor lor județene și locale de conducere fără respect pentru cetățeni!
Îi felicit pe colegii mei liberali pentru modul admirabil în care au muncit să le explice cetățenilor importanța votului „DA” la Referendum, precum și programul nostru politic pentru alegerile Europarlamentare. Faptul că prin votul exprimat, PNL a câștigat locul întâi în Orăștie, Geoagiu, Simeria, localități considerate fiefuri PSD-ALDE, faptul că PNL s-a apropiat la un procent de PSD în municipiul Hunedoara, faptul că PNL a obținut la Lupeni și Uricani în Valea Jiului scoruri electorale de peste 20% și a reușit să-și conserve supremația în Deva, Hațeg și Călan, localități în care a intrat în alegeri ca favorit, ne onorează și ne obligă!
Mulțumesc colegilor de la USR-PLUS pentru munca de mobilizare desfășurată și îi felicit pentru rezultatul electoral obținut! Îmi exprim respectul meu profund față de românii din Diaspora, și le promit că vom face tot ce depinde de noi ca proiectul liberal pentru votul electronic, depus în parlament de mai multe luni, să fie pus pe ordinea de zi a dezbaterilor și votat!
Apreciez acest rezultat ca pe un prim pas important în evoluția politică și administrativă a județului Hunedoara, pentru ca PNL să poată implementa, după alegerile locale din 2020, în cât mai multe localități din județ, modul de administrare liberală prin care s-au construit zone de prosperitate ca Alba-Iulia, Sibiu, Oradea, Cluj, Arad, Suceava, Timișoara, etc. Căci unde conduc liberalii țara înflorește!
Sunt sigură că la alegerile următoare, noi liberalii, vom obține rezultate din ce în ce mai bune, căci românii au dovedit prin votul dat acum că își doresc ca România să fie, într-adevăr, în primul rând al Europei dar și în primul rând în gândurile și în preocupările nostre, ale tuturor!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Cu respect,
Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara