COMUNICAT DE PRESĂ al organizației județene PNL Hunedoara
PNL se luptă pentru siguranța românilor, în timp ce PSD sabotează! Parlamentarii PNL au soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică!
Tragediile de la Caracal și de la Dâmbovița au arătat că există hibe majore atunci când este vorba de capacitatea statului de a furniza soluțiile pentru ca românii să se simtă în siguranță! PNL a atras atenția de nenumărate ori, că există probleme care trebuie rezolvate, pentru a nu se ajunge la pierderi de vieți omenești.
Dar nu doar a atras atenția!
Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament.
Din păcate, majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de violență comise de infractorii eliberați înainte de termen în baza Recursului Compensatoriu.
Soluțiile concrete propuse de Partidul Național Liberal sunt următoarele:
- Abrogarea Recursului Compensatoriu, adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți – proiect de lege depus de #PNL în ianuarie 2019, blocat de PSD la Camera Deputaților,
- Implementarea Sistemului „Alertă copil dispărut”, care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii – proiect de lege depus de PNL în august 2019, refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență,
- Înăsprirea pedepselor – închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită, săvârșite în special asupra femeilor și copiilor – proiect de lege depus de PNL în august 2019, blocat de PSD la Senat,
- Implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență – proiect de lege PNL depus în 2015, blocat de PSD la Camera Deputaților.
Totodată, este de datoria noastră să îi anunțăm pe români că multe dintre soluțiile PNL sunt blocate de cei de la PSD, care în continuare apără infractorii. Se vede asta prin faptul că cei de la PSD tergiversează abrogarea recursului compensatoriu și revizuirea Constituției.
Asta deși, fiecare zi cu recurs compensatoriu înseamnă câteva zeci de infractori periculoși lăsați liberi pe stradă! Să nu uităm că prin amânarea abrogării legii recursului compensatoriu, zilnic ajung înapoi în libertate, zeci de infractori.
Cele mai recente date ne arată că recursul compensatoriu a întors în stradă 20.000 infractori periculoși în mai puțin de doi ani. Siguranța românilor este pusă în pericol din cauza celor de la PSD.
Le cerem parlamentarilor PSD să se gândească la români, la siguranța lor și să susțină soluțiile PNL, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament.
Departamentul de comunicare al organizației județene PNL Hunedoara