Componentele lotului olimpic şi naţional de la Deva se pregătesc la Bucureşti, din 1 februarie
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că de la începutul săptămânii viitoare componentele lotului olimpic şi naţional de la Deva se vor pregăti la Bucureşti, alături de Larisa Iordache, în sala clubului Dinamo.
Se mută pentru pregătire la Bucureşti Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură, Daniela Trică şi Antonia Duţă, împreună cu antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte şi Florin Cotuţiu.
Va fi un program comun de pregătire, supervizat săptămânal de antrenorii federali Corina Moroşan şi Angela Cacoveanu.
Am luat decizia de a le aduce în cantonament la Bucureşti pe componentele lotului de la Deva, gimnaste aflate, cu excepţia Mariei Holbură, în primul an de seniorat, pentru a se pregăti alături de liderul echipei României, Larisa Iordache, având ca scop întărirea spiritului de echipă, o mai bună comunicare între gimnaste şi mai ales, îndeplinirea obiectivelor stabilite atât pentru campionatele europene, unde sperăm să mai calificăm o gimnastă, cât şi pentru o participare cât mai bună la JO de la Tokyo. Este o decizie temporară, pâna la Campionatele Europene de la Basel, când sperăm să mai obţinem un loc la Jocurile Olimpice. Fetele vor face în continuare cursurile şcolare on-line, iar cazarea lor şi a antrenorilor va fi la Hotel Marshal. Este o acţiune care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Clubului Dinamo, al COSR şi al hotelului Marshal”, a declarat preşedinte FRG, Carmencita Constantin.
news.ro