Guvernul a prelungit compensarea preţurilor la carburanţi cu 50 de bani pe litru până la 31 decembrie 2022

Guvernul a prelungit, în şedinţa de joi, compensarea preţurilor la carburanţi cu 50 de ani pe litru până la data de 31 decembrie 2022, a anunţat secretarul de stat în cadrul Ministerului Energiei Dan Dragoş Drăgan. ”Pentru primele luni estimăm impactul bugetar la aproximativ 600 de milioane de lei (…) pentru următoarele trei luni, octombrie, noiembrie şi decembrie, estimăm acelaşi impact, la acelaşi nivel, respectiv 600 de milioane de lei”, a afirmat el.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Dragoş Drăgan, a declarat, joi seara, la finalul şedinţei de Guvern, că operatorii economici care comercializează benzină şi motorină vor beneficia în continuare de compensarea de 0,25 pe litru.

„Astăzi a fost aprobată OUG pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 106/2022, prin care Guvernul a prelungit măsura acordării de reducere ale preţurilor la benzină şi motorină până la data de 31 decembrie 2022. Prin această ordonanţă de urgenţă operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali, persoane fizice sau juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţi din depozite sau şi din staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de 0.5 lei pe litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 de lei per litru, inclusiv TVA aferentă reducerii acordate”, a afirmat secretarul de stat.

El a precizat că agenţii economici vor afişa această reducere de preţ.

„Pentru fracţiuni dintr-un litru reducerea de preţ şi, respectiv, compensarea se vor acorda proporţional. Perioada de aplicare a acestei măsuri, agenţii economici care comercializează motorină şi benzină prin intermediul staţiilor de distribuţie vor afişa pe totemul staţiilor preţul care include această reducere de preţ, iar în sistemul de gestiune şi de pompă va fi înscris preţul de vânzare fără aceasta reducere comercială”, a explicat Dan Dragoş Drăgan.

Întrebat care este impactul bugetar până la 31 decembrie 2022, secretarul de stat a răspuns: “Pentru primele luni estimăm impactul bugetar la aproximativ 600 de milioane de lei. Deci, coroborând datele pentru primele trei luni, pentru următoarele trei luni, octombrie, noiembrie şi decembrie, estimăm acelaşi impact, la acelaşi nivel, respectiv 600 de milioane de lei”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *