Comisia Europeană si Ministerul Educației au dat startul competiției Euro Quiz
Elevii hundeoreni pot participa la concursul european EuroQuiz. EuroQuiz 2023 este un concurs cu întrebări și răspunsuri despre istoria, prezentul și viitorul Uniunii Europene și are drept scop încurajarea lucrului în echipă, îmbogățirea cunoștințelor despre Europa și Uniunea Europeană și dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor în rândul elevilor din ciclul gimnazial, cultivarea unei atitudini critice în rândul tinerilor și conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice.
Participarea la acest concurs presupune răspunsul rapid și corect la întrebări prestabilite din diverse arii de cultură generală precum istorie, geografie, artă, gastronomie etc., într-un timp limitat.
La concurs pot participa elevii înscriși în ciclul gimnazial (clasele V– VIII), la o școală din România, cu repere de cultură generală, atenție, spontaneitate și adaptare pentru lucrul în echipă.
Fiecare echipă trebuie să fie formată din 4 elevi (din aceeași școală, din clasa similară sau din altă clasă, din orice alt an de studiu V-VIII) și un profesor care să înscrie echipa în concurs și să îi reprezinte.
„Pentru a intra în concurs, echipele, reprezentate de profesorii coordonatori, trebuie să completeze formularul de înscriere pe care îl vor găsi pe site-ul concursului, înainte de termenul limită menționat în calendarul concursului. Doar profesorul este cel care poate să înscrie echipa în concurs.
Membrii echipelor trebuie să fie informați cu privire la regulile și instrucțiunile competiției înainte de începerea activităților în cadrul concursului”, arată ISJ Hunedoara.
Monika BACIU