Comisia Europeană propune actualizarea abordării coordonate privind restricţiile la libera circulaţie, în contextul pandemiei de coronavirus
Comisia Europeană a propus luni o actualizare a Recomandării Consiliului din octombrie anul trecut de coordonare a măsurilor care afectează libera circulaţie în Uniunea Europeană. Această actualizare face parte din eforturile permanente ale Comisiei de a asigura îmbunătăţirea coordonării şi a comunicării măsurilor legate de călătorii la nivelul UE.
„Propunerea Comisiei stabileşte o coordonare suplimentară în două domenii în care statele membre au convenit deja să colaboreze: – o actualizare a codului de culori convenit pentru marcarea zonelor de risc; – măsuri mai stricte aplicate călătorilor din zone cu risc mai ridicat”, potrivit unui comunicat de presă al CE.
„Acordul din octombrie privind o abordare coordonată la nivelul UE în ceea ce priveşte restricţiile de călătorie a reprezentat un pas înainte important în eforturile noastre de a reduce răspândirea COVID-19, menţinând în acelaşi timp călătoriile esenţiale şi funcţionarea pieţei unice. Eforturile noastre trebuie să fie dirijate în continuare de harta comună şi de o abordare comună în ceea ce priveşte impunerea de restricţii proporţionale şi nediscriminatorii. Având în vedere noile variante, avem nevoie acum de şi mai multă coordonare şi de un demers comun la nivel european pentru a descuraja călătoriile neesenţiale. Închiderea frontierelor nu va fi de folos, însă măsurile comune ne vor ajuta”, a afirmat comisarul pentru justiţiei Didier Reynders, conform sursei citate.
O actualizare a codului de culori comun
Pe lângă culorile existente – verde, portocaliu, roşu şi gri – Comisia Europeană propune adăugarea culorii „roşu închis” pentru a indica zonele în care virusul circulă la un nivel foarte ridicat. Această culoare s-ar aplica unei zone în care rata de notificare pe o perioadă de 14 zile este mai mare de 500 la 100.000 de locuitori.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) va continua să publice versiuni actualizate ale hărţii pe baza datelor furnizate de statele membre.
Măsuri mai stricte aplicate călătorilor din zone cu risc mai ridicat
În conformitate cu Comunicarea Comisiei din 19 ianuarie, care stabileşte acţiunile necesare pentru evitarea unui al treilea val, CE propune ca toate călătoriile neesenţiale să fie puternic descurajate până când situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi considerabil. Acest lucru se aplică în special călătoriilor înspre şi dinspre zonele „roşu închis”.
În acest sens, statele membre ar trebui să asigure consecvenţa cu măsurile pe care le aplică pentru călătoriile pe teritoriul lor.
Statele membre ar trebui să le solicite călătorilor care vin dintr-o zonă „roşu-închis”: – să facă un test înainte de sosire; – să se supună carantinei recomandate de Comitetul pentru securitate sanitară şi practicate în prezent de mai multe state membre.
Sursa citată mai precizează că întrucât capacitatea de testare a crescut, statele membre ar putea recurge mai frecvent la testele efectuate înaintea unei călătorii şi pentru zonele care în prezent sunt clasificate drept „portocalii”, „roşii” sau „gri”. În schimb, persoanelor care se întorc în statul membru de reşedinţă ar trebui să li se permită să facă un test după sosire.
„Având în vedere riscurile legate de numărul foarte mare de noi infectări, Comisia recomandă, pe baza orientărilor ECDC, ca statele membre să se pună de acord să adopte, să menţină sau să înăsprească măsurile nefarmaceutice, cum ar fi recomandările de a rămâne acasă şi închiderea temporară a anumitor activităţi comerciale, în special în zonele „roşu închis”, să consolideze testarea şi depistarea şi să intensifice supravegherea şi secvenţierea cazurilor de COVID-19 pentru a colecta informaţii cu privire la răspândirea noilor variante mai contagioase ale coronavirusului”, conform comunicatului de presă.
Persoanele care locuiesc în regiuni de frontieră ar trebui să fie exceptate de la unele restricţii de călătorie. Cei care sunt nevoiţi să treacă frecvent frontiera, de exemplu din motive familiale sau profesionale, nu ar trebui să fie obligaţi să se supună carantinei, iar frecvenţa impusă a testelor ar trebui să fie proporţională. În cazul în care situaţia epidemiologică de o parte şi de alta a frontierei este similară, nu ar trebui impusă nicio cerinţă de testare.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să încerce să evite perturbarea călătoriilor esenţiale, în special prin menţinerea fluxurilor de transport în conformitate cu sistemul „culoarelor verzi” şi prin evitarea perturbărilor lanţului de aprovizionare. Având în vedere riscul sporit, călătorii esenţiali – cum ar fi personalul medical sau persoanele care călătoresc din motive familiale sau profesionale imperative – care se întorc din zone „roşu închis” ar trebui, de asemenea, să se supună testării şi carantinei, cu condiţia ca acest lucru să nu aibă un impact disproporţionat asupra exercitării funcţiei sau nevoilor lor esenţiale.
Lucrătorii din sectorul transporturilor, a căror expunere la populaţia generală în timpul călătoriei este în general limitată, nu ar trebui să aibă obligaţia de a sta în carantină şi, în principiu, ar trebui să fie exoneraţi de obligaţia de a face un test pentru a putea călători. Aceleaşi exonerări ar trebui să se aplice şi călătorilor esenţiali aflaţi în tranzit.
Pe lângă actualizările propuse de Comisie cu privire la călătoriile în interiorul UE, Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere de actualizare a Recomandării Consiliului privind călătoriile în UE din ţări din afara UE.
Pe 3 septembrie 2020, Comisia Europeană a formulat o propunere de recomandare a Consiliului menită să garanteze că toate măsurile care restrâng libera circulaţie ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate şi comunicate clar la nivelul UE.
Pe 13 octombrie 2020, statele membre ale UE s-au angajat să asigure o coordonare mai bună şi un schimb de informaţii mai eficient prin adoptarea recomandării Consiliului.
Totodată, pe 19 ianuarie, înainte de reuniunea liderilor europeni pe tema răspunsului coordonat la criza cauzată de pandemia de COVID-19, Comisia a stabilit o serie de acţiuni necesare pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei.
La reuniunea din 21 ianuarie, liderii europeni au recunoscut că este posibil ca Consiliul să fie nevoit să îşi revizuiască recomandările privind libera circulaţie şi călătoriile din ţări terţe, având în vedere riscurile generate de noile variante ale virusului.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunţat prezentarea de către Comisie a unei propuneri de măsuri specifice şi coordonate menite să asigure că se instituie garanţiile necesare pentru călătorii, propunere care a fost prezentată astăzi.
Cele mai recente informaţii primite de la statele membre în ceea ce priveşte măsurile legate de COVID-19, precum şi restricţiile de călătorie sunt disponibile pe platforma Re-open EU, conchide sursa menţionată.