Comerţul en gros a încetinit în luna august
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în august cu 6,7%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm scăzut faţă de cel din luna anterioară, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În august, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cu 6,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7%.
Afacerile au avansat ca urmare a creşterii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+20,6%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+14,2%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+10,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7,3%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,6%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,6%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+1,3%).
Totodată, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a scăzut cu 0,4%.
În primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, comerţul cu ridicata a înregistrat o creştere cu 9,2%, serie brută, ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+15,2%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+12,7%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+12,7%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+9,4%), comerţului cu ridicata nespecializat (+7,7%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+4,6%) şi comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,1%).
În 2017, comerţul en gros a crescut cu 7,5%, serie brută, faţă de anul anterior, ritm încetinit faţă cel din 2016.
Statisticile nu includ comerţul dintre firme cu autovehicule şi motociclete.
Comerţul cu ridicata este practicat în special de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari, pe care le revând în cantităţi mai mici altor comercianţi sau clienţi finali.
news.ro