Colegiul Medicilor din România a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătăţii pentru siguranţa pacienţilor
Colegiul Medicilor din România (CMR) anunţă că a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătăţii. Documentul prevede că părţile vor comunica datele şi informaţiile în legătură cu dreptul de practică al medicilor, specialităţile şi calificările profesionale dobândite de medici, sancţiunile aplicate, existenţa unor avize şi autorizări şi orice alte informaţii care să înlăture riscurile referitoare la siguranţa pacienţilor, la asigurarea dreptului la sănătate ori la servicii medicale furnizate.
„Având în vedere siguranţa pacienţilor, asigurarea calităţii serviciilor medicale în unităţile sanitare publice şi private şi nu în ultimul rând onorabilitatea profesiei medicale, Colegiul Medicilor din România a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătăţii”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii CMR.
Conform protocolului, cele două părţi semnatare vor comunica datele şi informaţiile în legătură cu dreptul de practică al medicilor, specialităţile şi calificările profesionale dobândite de medici, sancţiunile aplicate, existenţa unor avize şi autorizări, informările şi atenţionările primite prin sistemul IMI precum şi orice alte informaţii de natură a înlătura riscurile referitoare la siguranţa pacienţilor, la asigurarea dreptului la sănătate ori la servicii medicale furnizate.
Astfel, obiectul protocolului în reprezintă asigurarea calităţii serviciilor medicale furnizate şi a siguranţei actului medical în unităţile sanitare publice şi private, controlului şi supravegherii exercitării profesiei de medic, dar şi datele şi informaţiile în legătură cu dreptul de practică al medicilor, specialităţilor şi calificările profesionale dobândite de medici, sancţiunile aplicate, existenţa unor avizări, autorizări, informările şi atenţionările primite prin sistemul IMI precum şi orice alte informaţii de natură a înlătura riscurile referitoare la siguranţa pacienţilor, la asigurarea dreptului de sănătate ori la serviciile medicale furnizate.
Fiecare din părţile semnatare se obligă să pună ori de câte ori este nevoie, la dispoziţia celeilalte părţi toate informaţiile pe care le deţine referitoare la medici.
Cele două părţi vor participa la controale comune în vederea verificării respectării regulamentelor şi normelor care reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare şi unitatea sanitară în care se desfăşoară (publică sau privată).
Protocolul prevede obligaţii ale Colegiului Medicilor: va elibera la solicitarea Ministerului Sănătăţii sau direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, adeverinţe din care să rezulte statutul profesional al medicilor, inclusiv în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate; va comunica Ministerului Sănătăţii toate situaţiile de suspendare a dreptului de liberă practică pentru medici atât la cererea medicului, cât şi ca urmare a unor sancţiuni disciplinare aplicate ori ca urmare a deciziei definitive a instanţei de aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii are următoarele obligaţii: va comunica Colegiului Medicilor din România după fiecare sesiune de examen lista nominală a medicilor care au obţinut titlul de specialist, gradul de primar sau atestate de studii complementare; va comunica lista nominală a medicilor rezidenţi confirmaţi în urma concursului de rezidenţiat; va comunica Colegiului Medicilor din România toate înştiinţările primite din partea instanţelor cu privire la deciziile definitive de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic în vederea luării măsurilor administrative ce se impun de acest for profesional.
Protocolul are valabilitate de un an de la data semnării, cu posibilitate de prelungire tacită, pentru noi perioade de încă un an, dacă niciuna dintre părţi nu notifică celeilalte cererea de încetare în termen de 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate.
news.ro