Întâlnirea prefectului cu membrii Colegiului Farmaciștilor din județul Hunedoara. Tema discuției: Situația consumului de droguri în rândul tinerilor hunedoreni

La invitația Colegiului Farmaciștilor din județul Hunedoara, prefectul Călin Petru Marian, a
participat astăzi la ședința de lucru a acestui for. Din partea Casei de Asigurări de Sănătate a fost
prezent Adrian David, directorul instituției.

Prefectul județului le-a mulțumit farmaciștilor hunedoreni pentru colaborarea cu autoritățile
județene în perioada pandemiei și, totodată, i-a informat pe cei prezenți despre situația consumului
de droguri înregistrată în ultima perioadă în rândul tinerilor din județul Hunedoara și le-a solicitat
sprijinul în acțiunile instituțiilor statului pentru a combate acest fenomen, din păcate tot mai
frecvent întâlnit.

De asemenea, farmaciștilor le-a fost prezentat un proiect al Instituției Prefectului și al celor două
autorități sanitare din județ, Direcția de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate, privind
asigurarea asistenței medicale și a nevoilor de medicamente pentru locuitorii din zonele rurale
îndepărtate ale județului.
„Sunt convins că împreună putem să-i ajutăm pe semenii noștri care locuiesc departe de spitale,
de cabinete medicale sau farmacii. Este un demers de suflet, care va începe în luna iulie, participarea dumneavoastră, a farmaciștilor este benevolă și mulțumesc anticipat celor care ni se vor alătura și ne vor sprijini cu medicamentele necesare.” – le-a spus prefectul Călin Petru Marian, membrilor Colegiului Farmaciștilor din județul Hunedoara.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *