Codul portocaliu a fost extins. Meteorologii anunţă că ploile şi furtunile vor continua până joi dimineaţă
Meteorologii au prelungit din nou avertizările de ploi torenţiale şi furtuni, până joi, la ora 10.00. Cantităţile de apă vor ajunge în unele zone la 80 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea 80 de kilometri pe oră la rafale. ÎN cursul zilei de marţi, cea mai mare parte a ţării este sub cod portocaliu, restul judeţelor fiind sub cod galben.
Potrivit meteorologilor, este cog galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, până joi, la ora 10.00, în cea mai mare parte a ţării.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp”, anunţă meteorologii.
Aceştia precizează că gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii.
Marţi, în intervalul 12.00-23.00, va fi cod portocaliu n cele mai multe dintre judeţe.
”În după-amiaza zilei de marţi (16 iunie) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (16/17 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi local în Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h), vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice”, au mai transmis meteorologii.