Cod PORTOCALIU de vijelii puternice şi grindină, în aproape toată țara

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni, valabilă în toată ţara, până sâmbătă seara, iar în 39 de judeţe şi în municipiul Bucureşti va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină şi cantităţi de apă însemnate. Totodată, au fost actualizate avertizările de caniculă, întrucât vineri valul de căldură şi disconfortul termic persistă în toată ţara, în timp ce în Oltenia, Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei disconfortul termic va fi accentuat, fiind Cod portocaliu.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara, de vineri de la ora 12.00 până sâmbătă, la ora 23.00.

„În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp”, au transmis meteorologii.

De vineri de la ora 14.00 şi până sâmbătă, la ora 6.00, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină şi cantităţi de apă importante, în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova,  Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea şi în municipiul Bucureşti.

„În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, Banat, Crişana, vestul şi nordul Munteniei şi al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină de medii şi mari dimensiuni.  Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35…50 l/mp şi izolat, îndeosebi în vest, centru şi la munte, 70 l/mp”, a arătat ANM.

Totodată, meteorologii au actualizat avertizările de caniculă.

 

Astfel, vineri este Cod galben – val de căldură, disconfort termic, în toată ţara.

„În cursul zilei de vineri (25 iunie) valul de căldură şi disconfortul termic vor persista în toată ţara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă”, a menţionat sursa citată.

Totodată, în Oltenia, Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, este Cod portocaliu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.

„Vineri (25 iunie) în Oltenia, Banat, Crişana şi în sud-vestul Transilvaniei disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35…38 de grade”, au transmis meteorologii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *