Cod GALBEN de vijelii și ploi torențiale până miercuri
Meteorologii au emis, luni, o atenţionare cod galben de vijelii şi ploi torenţiale pentru 24 de judeţe din cea mai mare parte a regiunilor ţării, de luni seară până miercuri dimineaţă. Se vor înregistra cantităţi de precipitaţii ce pot ajunge până la 60 de litri pe metru pătrat, dar şi disconfort termic accentuat, mai ales în cursul zilei de marţi.
Potrivit meteorologilor, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor avea loc vijelii, frecvente descărcări electrice, ploi torenţiale şi căderi de grindină. În aceste zone se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 – 60 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii spun că astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, în special în a doua parte a zilei de marţi şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri.
În cursul zilei de marţi, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade.
Judeţele care se vor afla sub cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Neamţ, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.
Avertizarea intră în vigoare luni seară, la ora 20.00, şi va fi valabilă până miercuri dimineaţă, la ora 3.00.