Cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de ploi şi vijelii în mai multe zone din ţară, valabilă de miercuri de la prânz şi până miercuri noapte, pentru 19 judeţe.
Astfel, în perioada 12 august, ora 12.00 – 12 august, ora 23.00, la munte, în jumătatea de nord a Olteniei şi a Munteniei, precum şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Judeţele vizate de această atenţionare meteorologică sunt Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.
De asemenea, în acelaşi interval, în municipiul Bucureşti vremea va fi călduroasă, dar cerul va avea înnorări trecătoare şi mai ales spre seară şi la începutul nopţii probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată.
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
news.ro