Cod galben de ploi şi ninsori, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi şi ninsori, valabilă până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării, iar la munte şi local în Transilvania şi Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va fi Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, care va reduce vizibilitatea.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizările şi a emis Cod galben de ploi şi ninsori, în vigoare de marţi de la ora 10.00, până joi, la ora 6.00.

„În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum şi zonele montane şi submontane se vor cumula cantităţi de apă local de 25…35 l/mp şi pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania şi local în Maramureş, iar începând din noaptea de marţi spre miercuri (16 /17 martie) şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile”, arată ANM.

În toată zona montană şi local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

La munte, la peste 1.500 metri altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.

Intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.

De asemenea, va fi Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsori abundente şi viscol puternic, de marţi de la ora 14.00, până miercuri la ora 23.00.

„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, adaugă ANM.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *