De miercuri se va redeschide circulația pe Transalpina, însă cu restricții

Autorităţile anunţă că circulaţia pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, va fi redeschisă, pe timpul zilei, începând de miercuri, de la ora 08.00.

„În urma verificărilor, efectuate de către o Comisie de Revizie Specială, formată din reprezentanţi CNAIR şi DRDP Craiova, s-a luat decizia ca circulaţia pe drumul naţional DN 67 C-Transalpina să se redeschidă, începând cu data de 01.06.2022, ora 08.00”, a transmis, marţi, Prefectura Gorj, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00-7:00, pe sectorul de drum DN 67C km 34+800 – km 59+800. De asemenea, circulaţia va fi închisă /restricţionată pe durată limitatăm în funcţie de condiţiile meteorologice (ceaţă, ploi torenţiale, furtună etc.) şi ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanşele sau căderile de stânci.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *