Cine a câștigat licitația și când se vor finaliza acei 10 kilometri lipsă, din autostrada A1 Lugoj-Deva
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, la Timişoara, că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construirea segmentului de aproximativ 10 kilometri de pe autostrada A1 Lugoj-Deva, între localităţile Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara), acesta fiind firma UMB Spedition. Contestaţiile se pot depune în termen de zece zile. Semnarea contractului va avea loc la Timişoara, a precizat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a subliniat că firma care a câştigat licitaţia pentru segmentul lipsă din autostrada Lugoj-Deva este una românească.
„A fost desemnat câştgătorul, este un constructor român care şi-a făcut treaba foarte bine şi care ne dă siguranţa că va finaliza în termenii contractului pe care îl vom semna în perioada următoare, că va termina acest contract în condiţiile pe care şi le asumă de la început. Este constructorul care în acest moment, probabil, e cel mai mare constructor român, cel puţin pe infrastructură rutieră. Este vorba de UMB Spedition, Umbrărescu”, a declarat, la Timişoara, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a precizat că pot fi depuse contestaţii în următoarele 10 zile.
„În acest moment, procedura e că CNAIR desemnează câştigătorul, sunt 10 zile în care se pot depune contestaţii la CNSC. În ultima vreme sunt tot mai puţine contestaţii. După ce se epuizează aceste etape, vom semna contractul la Timişoara. E şi proiectare şi execuţie. E un proiect care a scos peri albi predecesorilor mei şi domnului Pistol (directorul CNAIR – n.r.). Unii dintre ei au gestionat prost acest proiect. Realitatea e acum cea pe care o ştim. Azi e primul pas, desemnarea câştigătorilor. Se intră în aceste perioade legale în care se poate contesta. Apoi se trece la semnarea contractului. Dacă se contesta, CNSC are 30 de zile să dea o soluţie. Cert e că s-a făcut un pas extrem de important”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Grindeanu a menţionat că proiectarea şi execuţia acestui proiect vor dura doi ani.
„Proiectarea şi execuţia e mai mult de 2 ani. A fost condiţie la licitaţie, durata de execuţie, fiindcă, deşi unii spuneau că nu se mai poate face, că se pierd banii din PNRR şi alte asemenea isterii neo-marxiste, uite că se face. Uite că pe A7, finanţat prin PNRR, ieri s-au depus 27 oferte pe un lot. De la Ploieşti la Focşani sunt 7 loturi, din care 4 semnate, alte două cu câştigător desemnat. Aşa că, eu înţeleg abordările de acest tip, doar că realitatea e cu totul alta şi atunci ţinta dată colegilor de la CNAIR ca până la sfârşitul anului, pe A7 Ploieşti-Paşcani, toate cele 13 loturi să aibă desemnaţi câştigătorii este în continuare realizabilă, iar pe jumătate din aceste loturi, vom avea semnate contracte. Borna pe care Ministerul Transporturilor, CNAIR, o are de atins în PNRR este ca la anul să aibă semnate 50% din contractele finanţate prin PNRR, o să o îndeplinim cu un an mai devreme”, a precizat Sorin Grindeanu.
Ministrul a reamintit despre durata mare a avizelor de mediu.
„Se pierde mult timp pentru avize de mediu pentru lilieci, gândaci, ce vreţi voi, impactul vieţii gândacului de Colorado şi aşa mai departe. Un exemplu este această autostradă a urşilor şi pasajele respective. Dar nu mai vreau să ne ocupăm, ăsta e proiectul, aşa e finanţat de Comisia Europeană, aşa îl facem. Eram premier, în şedinţa de Guvern era acelaşi subiect, am întrebat, avem noi urşi acolo? Nu avem! Poate între timp s-a extins arealul. Nu avem timp să discutăm această abordare. Proiectul este în felul acesta, aşa e finanţat, iată că avem desemnat şi câştigătorul, dar problema rămâne, perioada această foarte lungă pentru obţinerea avizului de mediu. Sigur că vorbim de schimbări climatice, de o nouă politică europeană, dar pare că aceste lucruri durează prea mult. Am avut prin Hunedoara acei celebri lilieci”, a mai spus Grindeanu.
Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 kilometri, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării, în condiţiile în care DN 68A este cel mai tranzitat din zonă, mereu aglomerat, pe care şoferii de TIR-uri şi camioane, respectiv cei de autoturisme îl folosesc deopotrivă în lipsa tronsonului de autostradă.
Nouă bucată de autostradă va avea două „tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 kilometri de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale cu câte o cale de circulaţie pe fiecare, cu platforma de 11,25 m.
news.ro