CNAIR: Proiectul de instalare a stațiilor de reîncarcare pentru vehicule electrice pe Autostrada A1 și A2, în consultare publică
CNAIR SA anunță persoanele interesate că în perioada 06.02 – 16.02.2020 se desfășoară procesul de consultare de piață privind Caietul de Sarcini pentru realizarea proiectului Instalarea stațiilor de reîncarcare pentru vehicule electrice în anumite Spații pentru Servicii situate pe Autostrada A1, tronsoanele Nădlac – Timișoara – Sibiu și Pitești – București și pe Autostrada A2, București – Constanța.
Documentele și informațiile referitoare la desfășurarea procesului de consultare a pieței se regăsesc pe pagina web a companiei (www.cnadnr.ro) la secțiunea „Transparență”/”Achiziții Publice”/”Centralizatorul achizițiilor publice”.