CNAIR a închis accesul din DN7 spre al doilea mare cartier rezidenţial al Aradului
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a închis, vineri, accesul de pe DN7 şi în al doilea mare cartier rezidenţial de la marginea municipiului Arad – Europa, cu aproximativ 400 de locuitori -, după ce joi a luat aceeaşi măsură în cartierul Via Carmina, care are 600 de locuitori, invocând că joncţiunile cu şoseaua naţională nu au fost autorizate niciodată. Locuitorii celor două cartiere au declanşat proteste împotriva autorităţilor şi dezvoltatorilor. Dezvoltatorul cartierului Europa susţine că nu s-a ajuns la o înţelegere asupra locului amenajării unei intersecţii şi nici nu s-a stabilit dacă aceasta trebuie să fie sens giratoriu sau de tip cruce.
Echipele de muncitori ale CNAIR s-au întors, vineri, la ieşirea din Arad spre Deva, pe DN7, pentru a monta noi parapete metalice, care închid accesul rutier către cartierul rezidenţial Europa, al doilea mare cartier dezvoltat în zonă, care avea însă joncţiune cu şoseaua naţională neautorizată.
Locuitorii care au vrut să intre sau să iasă din cartier nu au mai putut, găsind echipajul de poliţie şi muncitorii cu utilaje care blocau strada Roma.
”Este şocant ca un drum făcut exact ca celelalte care sunt perpendiculare pe DN7 să fie închis pentru neînţelegeri cu dezvoltatorii pe tema unor avize. Rămânem izolate sute de familii. În toală localitatea Vladimirescu, din zeci în zeci de metri, sunt străzi similare perpendiculare pe DN7, care nu sunt închise, doar pentru că sunt ale primăriei. Cred că autorităţile şi dezvoltatorul trebuie să ajungă urgent la un compromis, să treacă peste birocraţii şi să scoată din izolare familii care au investit zeci sau sute de mii de euro în case în aceste zone rezidenţiale”, a declarat pentru News.ro un proprietar nemulţumit.
Dezvoltatorul cartierului Europa este firma Ariola, al cărei reprezentant, Dan Roman, a declarat pentru News.ro că demersul CNAIR ”este un abuz”, arătând că nu şi-a asumat niciodată până în prezent realizarea unui sens giratoriu, cum afirmaseră oficialii companiei de drumuri.
”Nu am avut niciun angajament să fac sens giratoriu (…) Este un abuz ceea ce se întâmplă. Nu am primit niciun document prin care să mă înştiinţeze că în următoarea perioadă va fi închisă această cale de acces”, susţine Roman.
Dezvoltatorul recunoaşte că a participat la discuţiile din luna aprilie cu autorităţile pe tema realizării unei intersecţii autorizate, însă spune că ”totul a rămas în coadă de peşte”. Roman afirmă că nu ştie când se va realiza o astfel de lucrare pentru că sunt cel puţin patru dezvoltatori imobiliari în zonă, care trebuie să ajungă la o înţelegere privind locul de joncţiune, astfel încât o singură intersecșie, eventual de tip giratoriu, să deservească ambele cartiere (Europa şi Via Carmina), aflate faţă în faţă şi despărţite de şoseaua naţională.
Dan Roman a declarat că distanţa între cele două căi de acces de pe DN7 spre Europa şi spre Via Carmina este de aproximativ 150 de metri şi nu se pot face două sensuri giratorii.
Conform lui Roman, în Via Carmina exista un drum agricol care era perpendicular cu intrarea în Europa, iar aici trebuia să există o interseţie comună de tip cruce, însă acel drum a fost desfiinţat şi s-a făcut cel aflat la 150 de metri.
Întrebat cum le răspunde locuitorilor care au cumpărat de la firma sa terenuri pentru a-şi ridica locuinţe, Roman a spus că va discuta cu autorităţile locale şi cu ceilalţi dezvoltatori pentru a se ajunge la o înţelegere privin felul în care se va amenaja intersecţia care va deservi cele două cartiere şi locul acestei intersecţii.
”Ca să faci o lucrare, trebuie să fie avizată. Nu a existat nicio opţiune avizată de CNAIR, sens giratoriu sau intersecţie de tip cruce”, susţine dezvoltatorul.
Accesul în cartier se mai poate face doar prin localitatea învecinată Vladimirescu, iar strada de legătură este amplasată la fel ca cea închisă de CNAIR, însă este drum public, al primăriei, astfel că este autorizat.
Locuitorii acuză că dincolo de ocolul de câţiva kilometri, acea stradă se va bloca din cauza traficului intens, pentru că deserveşte două cartiere foarte mari.
Proprietarii din Europa au anunţat că vor protesta în stradă, având în vedere inclusiv blocarea cu maşini a drumului naţional.
Joi seară, după ce CNAIR a închis accesul spre cartierul Via Carmina, zeci de locuitori au ieşit cu maşinile pe drum şi au mărşăluit pe DN7 în semn de protest.
Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (structură a CNAIR) a anunţat, joi, că a montat parapete metalice de-a lungul DN 7, la marginea municipiului Arad, în dreptul intrării în cartierul rezidenţial Via Carmina, invocând faptul că ”accesul rutier la cartierul de locuinţe este neamenajat şi neautorizat”, iar de-a lungul timpului aici au avut loc mai multe accidente rutiere, unele cu victime.
Directorul regional al CNAIR, Cristian Ilie Ispravnic, declara că instituţia a solicitat în mai multe rânduri dezvoltatorului imobiliar ”intrarea în legalitate a accesului rutier în/din DN 7”.
În luna aprilie a avut loc o şedinţă la sediul Primăriei Vladimirescu – localitate învecinată cu municipiul Arad, de care aparţine cartierul – la care au participat reprezentanţi ai CNAIR, Poliţiei Judeţene Arad, ai Primăriei Vladimirescu, Consiliul Judeţean şi ai dezvoltaorului imobiliar IMOTRUST S.A., întâlnire la care s-a impus un termen de 30 de zile pentru reglementarea legală a accesului rutier la în/din DN7. Dezvoltatorului i s-a pus în vedere că în caz contrar se va închide accesul în cartier.
”Având în vedere că toate solicitările D.R.D.P. Timişoara către dezvoltatorul imobiliar nu au dus la soluţionare, s-a luat măsura închiderii prin montarea de parapete. Menţionăm că accesul autorizat în/din cartierul Via Carmina se poate face pe strada existentă în intravilanul comunei Vladimirescu”, a declarat directorul regional al CNAIR.
Locuitorii cartierului, peste 600 de persoane, sunt revoltaţi că mai pot ajunge acasă doar dacă fac un ocol prin localitatea Vladimirescu, acolo unde strada de acces este una foarte îngustă şi cu numeroase gropi. Din cauză că abia au loc două maşini care circulă pe sensuri opuse, strada se blochează, afectând şi circulaţia pe DN7.
Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, declarase că responsabilitatea pentru situaţie aparţine dezvoltatorului, însă consideră că şi ”decizia drumarului de a închide complet accesul este una exagerată”.
”Ne-am întâlnit la primărie, dezvoltatorii mereu promit, dar nu fac nimic. Accesul prin comună este liber, însă e incomod să iei pe uliţă la stânga-dreapta ca să ieşi la drumul naţional, când aveai o ieşire directă”, a spus edilul.
Întrebat despre starea în care se află strada îngustă şi cu gropi, primarul a declarat: ”Este adevărat, la marginea localităţii este o stradă pentru care am accesat fonduri europene să fie asfaltată, licităm de doi ani, dar abia acum suntem în fază finală, că aşa este legea în România. Oamenii vor ocoli, ăsta este adevărul”.
Reprezentanţii CNAIR anunţaseră încă de joi că vor bloca şi accesul spre cartierul Europa.
Cele două cartiere rezidenţiale au peste 1.000 de persoane care locuiesc deja acolo, fiind construite sute de case. Cartierele sunt însă în dezvoltare, existând terenuri scoase la vânzare de dezvoltatori pentru a fi construite locuinţe.
Localitatea Vladimirescu este cea mai mare din judeţul Arad, după municipiu, fiind mai mare şi decât oraşele din judeţ. Localitatea este învecinată cu municipiul, iar aici s-au dezvoltat în ultimii zece ani mai multe cartiere rezidenţiale, astfel că populaţia aproape s-a dublat. Vladimirescu este şi localitatea cu cel mai mare ritm de dezvoltare imobiliară din judeţ.
news.ro