CNAIR anunţă că emiterea prin SMS a rovinietei şi peajului se suspendă temporar
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că emiterea prin SMS a rovinietei şi peajului se suspendă temporar, începând de miercuri, pentru clienţii Telekom, din cauza unor probleme tehnice.
„CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din Romania că începand cu data de 17.02.2021, ora 14:00, din cauza unor probleme tehnice, se suspendă temporar emiterea rovinietei şi peajului prin intermediul SMS în reţeaua operatorului de telefonie Telekom România”, a transmis Compania.
CNAIR arată că, după ce problemele tehnice vor fi remediate, va informa utilizatorii cu privire la reluarea activităţii de încasare a tarifelor.
news.ro