Climatizarea din Piața Centrală a Devei a fost repornită

Având în vedere situația generată de nefuncționarea instalației de climatizare din Piața Centrală, vă informăm următoarele:

  • Instalația de climatizare existentă a fost montată în urmă cu 12 ani, odată cu inaugurarea Pieței Centrale
  • În ultimii ani până la finele anului trecut, Piața Centrală a fost administrată de un operator economic privat, în baza unui contract de închiriere din anul 2016
  • După preluarea în administrare de către Primărie a Pieței Centrale, s-a constat faptul că, din cele cinci grupuri care asigurau climatizarea erau funcționale doar două și acestea având un grad mare de uzură, nefiind încheiat un contract de mentenanță pentru repararea și întreținerea acestor echipamente. Celelalte trei grupuri erau defecte și chiar descompletate.
  • La nivelul Primăriei Municipiului Deva s-a luat măsura ca, prin achiziție directă, să fie contractată o firmă specializată pentru repararea și punerea în funcțiune a instalației de climatizare
  • În urma acestor măsuri s-a reușit repararea și repornirea a două dintre grupurile care asigură climatizarea iar un al treilea grup urmează să fie repornit la începutul săptămânii viitoare, fiind deja achiziționate piesele de schimb necesare

Celelelate două grupuri nu mai pot fi reparate, motiv pentru care în perioada imediat următoare vor fi declanșate procedurile legale pentru achiziționarea de echipamente noi.

  • La această dată, în interiorul Pieței Centrale temperatura ambientală este corespunzătoare desfășurării activităților comerciale

 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe cetățenii municipiului Deva de întreaga noastră disponibilitate.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *