CJSU: Lista localităților în funcție de incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile

Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a aprobat Hotărârea nr. 32 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice pe perioada stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de „COVID – 19”, conform anexelor 1, 2, 3 și 4 care fac parte integrantă din hotărâre și sunt prezentate în fotografii, inclusiv modelul de „Declarație pe proprie răspundere”.

 

 

Prevederile Hotărârii nr. 32 din 02.03.2021 a C.J.S.U. Hunedoara sunt:

Art. 1 (1) Se instituie obligativitatea de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.

(2) Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

(3) Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise și închise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile menționate la art.1.

Art. 2 Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din județ, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 3 Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Art. 4 (1) În condițiile art. 3 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, în următoarele condiții:

  1. a) cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile prevăzute în anexa 1, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
  2. b) cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile prevăzute în anexa 2, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de   spectacole și/sau concerte este interzisă în localitățile prevăzute în anexa 3, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

 Art. 5 (1) În condițiile art. 3, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane,

(2) Organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție.

(3) Activitățile prevăzute la alin 1 și 2 sunt permise numai în localitățile prevăzute în anexa 1, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori și sunt interzise la nivelul localităților prevăzute în anexa 2, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și în localitățile prevăzute în anexa 3, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

 Art. 6 Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 7  În condițiile art. 6, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.

Art. 8 (1) În situație de instituire/prelungire a carantinei zonale, slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass – media sau on – line.

 (2) Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane.

(3) Este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minim 2 metri între persoane.

(4) Slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

Art. 9 Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).

Art. 10 Se interzice efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

Art. 11 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă în următoarele condiții:

  1. a) fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06,00-23,00 în localitățile prevăzute în anexa 1, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori
  2. b) fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06,00-23,00, în localitățile prevăzute în anexa 2, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în localitățile prevăzute în anexa 3, unde incidența cazurilor este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Art. 12 (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în următoarele condiții:

  1. a) fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06,00-23,00 în localitățile prevăzute în anexa 1, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
  2. b) fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06,00-23,00 în localitățile prevăzute în anexa 2, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
  3. c) doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități din localitățile prevăzute în anexa 3, unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

(2) În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la art. 11 și 12 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

(3) Operatorii economici prevăzuți la art. 11 și 12 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

Art. 13 Măsurile prevăzute la art. 11 și 12  se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Art. 14 Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la art. 13, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Art. 15 (1) Se  instituie obligativitatea pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

(2)  Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu precum operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 16  În centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.

Art. 17 Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă în următoarele condiții:

  1. a) fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile prevăzute în anexa 1, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
  2. b) fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile prevăzute în anexa 2, unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  3. c) este interzisă în localitățile prevăzute în anexa 3, unde incidența cazurilor este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Art.18 Operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri le este permisă doar activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Art. 19 Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

Art. 20 (1)  Se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.

 (2) Activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante se realizează în condițiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, al Ministrului  Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministrului Sănătății și al Ministrului Muncii și Protecției Sociale.

Art. 21 În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Art. 22 (1) În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepţii motivate de:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

 (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la art. 22 alin. (1)  lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere conform modelului din  anexa 4.

(3)  Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la art. 22 alin. (1)  lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului din anexa 4, completată în prealabil.

Art. 23 (1)  Pentru angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, este instituită obligaţia organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condiţiile legii.

(2) În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi prevăzuţi la alin. (1) organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

Art. 24  Localitățile care nu se regăsesc în anexele 1, 2 și 3, sunt localități pe raza cărora nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (localități cu incidență zero).

Art. 25 Verificarea măsurilor de izolare/carantinare la domiciliu a populației dispuse de către Direcția de Sănătate  Publică Hunedoara se va executa de către reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara/Inspectoratului de Jandarmi “Decebal” Hunedoara.

Art. 26  Se modifică art. 2 alin. 1 litera c din Hotărârea nr. 33 din 09.10.2020 a CJSU Hunedoara privind stabilirea unor măsuri pentru diminuarea impactului infectării cu SARS – CoV – 2 la nivelul județului Hunedoara, cu următorul conținut “Pentru a preveni apariția unor noi focare de SARS – CoV – 2, în următoarele instituții: spitalele din județul Hunedoara, Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, cu excepția personalului  de la sediul administrativ              ( personal TESA) din cadrul DGASPC Hunedoara, și centrele rezidențiale pentru îngrijire, angajații acestora care se întorc din concedii de odihnă/învoire/recuperare/alte situații vor fi testați RT-PCR înainte de a se prezenta la locul de muncă”.

Art. 27 Utilizarea pârtiilor şi/sau a traseelor de schi pentru agrement, definite potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agreement, republicată, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii operatorilor economici care le exploatează/întreţin se fac în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

Art. 28 Se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.

Art. 29 Se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

  1. a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
  2. b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul;
  3. c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
  4. d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
  5. e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea

contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art. 30 Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data 02.03.2021.

Art. 31 (1) Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara va comunica prezenta hotărâre, Departamentului pentru situații de Urgența, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara și tuturor primăriilor din județ, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent.

 (2) Primăriile vor publica prezenta hotărâre în monitorul oficial local, conform art. 197 , pct 5 din OUG 57/2019.

 (3) Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor asigura informarea instituțiilor/operatorilor economici asupra măsurilor stabilite prin prezenta hotărâre.

 

PREŞEDINTE C.J.S.U. HUNEDOARA

 

PREFECT,

CĂLIN – PETRU MARIAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *