CJ Hunedoara nu a prins cumpărarea clădirilor minei Petrila din excedentul bugetar

Niciun leu din excedentul bugetar al anului trecut nu va merge, cel puțin la momentul de față, către cumpărarea clădirilor istorice ale fostei mine Petrila. Oficialii Consiliului Județean Hunedoara, în speță Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, susținea că bunurile istorice ale minei Petrila vor fi cumpărate din excedentul bugetar. Doar că documentul oficial al Consiliului Județean Hunedoara îl contrazice pe Avram.

Sigur, în condițiile în care nu avem siguranța că le vom lua, nu am prins bani, dar bani sunt în excedent, iar în momentul în care avem actele, bani sunt pentru a fi cumpărate aceste active. Au început demersurile pentru a cumpăra aceste active. Ele trebuie aprobate prima dată în Consiliul Județean, după aia prindem banii, după aia vom prelua. Eu zic că este vorba despre o lună, o lună – jumătate, două, până când vom prelua. După cele două adrese pe care le-am făcut, suntem interesați de a lua aceste active, fiindcă sunt bune pentru toate comunitățile din Valea Jiului. (…) Noi avem execedent de anul trecut, pe care îl folosim atât în lucrări de investiții de anul acesta și sigur vom avea și bani”, a precizat, în data de 19 februarie, Costel Avram, potrivit www.informatiavj.ro.

Clădirile aparțin Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. În urmă cu circa două săptămâni, Ministerul Culturii a comunicat printr-o adresă oficială, că cedează dreptul de preempțiune către Consiliului Județean Hunedoara și Primăria Petrila.

De precizat este faptul că lista de obiective de investiții care se finanțează din excedentul bugetar al Consiliului Județean Hunedoara se poate modifica, însă până atunci, pe actul document (ANEXAT) nu este cuprins niciun leu pentru cumpărarea clădirilor.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *